Dacă cineaștii, mulți dintre ei, mizează pe notorietatea subiectului care urmează a fi transformat în peliculă, doar-doar vor atrage cît mai mulți privitori în sălile de cinema, Gold pare obsedat fix de contrariu.
Inspirat și croit pe baza scandalului din anii ’90, în care Bre-X Minerals a jucat rolul principal, iar investitorii pe cel de victime, filmul mizează aproape tot, la nivel de poveste, fix pe ignoranța publicului.
Kenny Wells (Matthew McConaughey) este îngrozit de spectrul ratării, perspectivă care se apropie cu fiecare milimetru și fiecare secundă. Ca prospector minier a ajuns o glumă, afacerea lăsată moștenire de ăl bătrîn bate la ușa falimentului, e chel, burtos de la bere, pare îmbibat în parfum de transpirație și, în general, prevezi că două cadre mai încolo va apărea ca un boschetar de sub un pod și publicul va striga fericit: „Kenny! Nu te-ai schimbat deloc!”.
E momentul în care visul american trebuie să dea pinteni acțiunii. Disperat, cetățeanul amanetează tot ce mai avea și fuge în Indonezia, unde geologul Mike Acosta (Edgar Ramirez) intuiește că există mult aur gata să fie descoperit de doi aventurieri precum ei doi.
Fac primele probe, vin primele confirmări și, brusc, personajul lui McConaughey pare să fie numai bun să-i ia locul lui Leonardo diCaprio în Titanic și să urle despre cum e el regele lumii. N-o face, lucru foarte înțelept, mai ales într-o țară ca Indonezia, unde nu există regi, ci doar dictatori demenți.
De aici, filmul, departe de-a avea curajul să fie o poveste despre un destin tragic, ridicat și apoi aruncat de pe culme direct în hău, se mulțumește cu pași mici și văluriți despre cum evoluează destinul personajului principal. Scene care ar fi interesante și ar da suspans acțiunii, dacă filonul narativ n-ar fi plantat în realitate.
Revin, spectatorii destul de curioși cît să tasteze pe browser-ul telefonului Bre-X Minerals scandal vor afla in cîteva secunde cam care a fost dezastrul care a inspirat filmul. Hai să presupunem că spectatorii nu sînt tîmpiți și că au telefoane inteligente. De aceea, e greu de înțeles de ce și regizorul, și scenariul mizează atîta pe răsturnarea previzibilă din final. Păstrînd proporțiile, e ca și cum James Cameron ar fi apărut călare pe ghețar, urlînd: „Pun pariu că nu ghiceați că majoritatea călătorilor de pe Titanic vor deveni adepții lui Ice Bucket Challenge!”.
În plus, amețit între narația din off și flashback-uri, între junglă și șampania de pe Wall Street, între discuțiile despre aur și lipsa unor imagini relevante cu zăcămintele în cauză, filmul își pierde și ultima urmă de compas moral. Nu își pune problema implicațiilor pe care le are povestea. Nu, alea sînt prea complicate. Hai mai bine să facem un film despre unii care vor să fie bogați. Sună interesant, nu?
De la un punct încolo, devine evident că subțirimea poveștii e evidentă pentru McConaughey, care încearcă să compenseze prin jocul actoricesc. Și reușește, în bună măsură. Din păcate, privind retrospectiv, oricît de bine ar fi redat un personaj pe ecran, el nu poate masca și lipsa de relevanță. Pentru că, oricît de bine ar struni regizorul filmul – și n-o face –, devine evident că personajul principal nu e un ratat din Reno, ci geologul lui Ramirez.
Gold. R.: Stephen Gaghan. Cu: Matthew McConaughey, Edgar Ramirez.
120 de vizualizări
