Ca suporteri ai unei civilizații decadente, ne permitem o aroganță: fotbalul planetar rămîne tot un meci între Europa și America de Sud. Așa s-a definit el, fotbalul – o sinteză subtilă între forța epică a furioșilor britanici, cartezianismul european și realismul magic latino-american. Mondializarea promovată agresiv de FIFA n-a zdruncinat semnificativ calmul valorilor consacrate din vechime, începînd de la Uruguay 1930 încoace. Mondialul din Brazilia 2014 e dovada. Asiaticii, incluzînd aici și Iranul, rămîn niște meșteri ai cópiilor, dar fără strălucirea originalului. Africanii, cei care aduceau un strop de prospețime exotică în anii ’90, joacă acum europenește, dar ceva mai modest. Spectaculosul meci Coreea de Sud – Algeria nu înlătură niște evidențe. Algeria e un fel de Franță, mult mai provincială. Egalul dintre Germania și Ghana va rămîne doar ca un incident de parcurs al corpului expediționar nemțesc la Tropice și Ecuator. Desigur, Australia și, mai ales, SUA, niște extensii ale spațiului cultural european, au făcut figură frumoasă. Deși băieții-s mai mult pe rugby și fotbal, ei bine, și-au arătat disponibilitatea, gata să se lupte sportiv și la soccer. Rămîn aceiași flăcăi inimoși, niște hăndrălăi simpatici care nu păcălesc competiția. Totuși, inocența și deficitul de cultură fotbalistică îi împiedică să perceapă în profunzime subtilitățile fenomenului.
Așa că azi, luni, înainte de faza 3 a grupelor, sîntem liniștiți și optimiști. Spre deosebire de alții, nu ne grăbim să prohodim Amurgul Zeilor, Apusul Occidentului, naufragiul flotei engleze și prăbușirea Imperiului Tiki-Taka. Ajunge un sobru recviem. Anglia și Spania pleacă prematur acasă, da, însă nu-i nici o tragedie: englezii au inventat fotbalul, spaniolii au înfăptuit ultima mare revoluție în domeniu. Iar fructele aventurii lor rodesc în lumea întreagă, la fel cum, cîndva, florile sud-americane s-au altoit pe trunchiul viguros al sportului european. Pînă una-alta, tot Premier League și Primera rămîn, alături de Bundesliga, cele mai tari campionate din lume. Îi mai înțelegi și pe jucătorii ăia, luptători istoviți în cele mai dure bătălii, în competiția internă și-n cupele europene… Nu-i nimic, căci Europa, atît de bătrînul continent al nostru, cel care își pierde aiurea încrederea în sine, tot va trimite niște reprezentante în fazele superioare. Germania, Olanda, chiar Italia și, surpriză plăcută, Franța rămîn niște practicante superioare ale meseriei fotbalistice. Pe partea ailaltă, latino-americanii se mișcă bine. Îi ajută și tot ce mișcă-n țara asta, pe continentul brazilian, rîul Amazon și ramul junglei. Dincolo de experimente, tradiția își va spune cuvîntul. În semifinale vor ajunge, pariem, doar echipe de pe Vechiul și Noul Continent.
Față cu globalizarea și golbalizarea, riscăm acest pronostic reacționar, incorect politic. Asia și Africa mai au de învățat. Valorile nu se aplatizează, ci se reconfirmă. Disciplina asta, jocul cu bășica rotundă, rămîne apanajul ălora ce și-au însușit materia la timpul potrivit, la școala maidanelor și în Academia de Fotbal, din generație în generație. Vom mai dezvolta subiectul, dacă mai găsim timp. Deocamdată, ce să zicem, e mișto, ne place. Hai Mondialul!
