Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Goluri, sau cum să te faci de rîs

Zoom Goluri, sau cum să te faci de rîs

Multă vreme m-am lăudat cu memoria mea perfectă. Îmi puteam oricînd înnebuni conlocutorii citîndu-le pasaje, scene și replici din cărți citite acum cincizeci de ani. Întîmplări pe care toată lumea le credea uitate. Cuie uitate-n grinzi, magazine dispărute, vecini care parcă nu existaseră vreodată. Dar orice naș își are nașul și nimeni nu-i perfect, mai ales eu.

Una din cele mai frumoase călătorii din cîte am făcut vreodată a fost cea din 1990, despre care am povestit și răspovestit. Am fost tovarăș de drum cu Toma Roman. Cu el am inspectat gara budapestană. Cu el am străbătut Viena, căutînd un hotel ieftin, și tot cu el mi-am pus mîinile-n cap văzînd că o cameră costa 100 de dolari. Cu el am reluat drumul către Franța, dar ne-am rătăcit ca doi emigranți păduchioși în Elveția, spre groaza vameșilor, dar într-un tîrziu am văzut Parisul făgăduinței. Atunci ne-am luat minunata carte orange, cea care îți punea la picioare Orașul-Lumină și despre care aveam să povestesc ani de-a rîndul.

De curînd, m-am revăzut la Agopieni cu Toma Roman și, din vorbă-n vorbă, ca două babe turcești, ne-am întors la minunile tinereților. Totul se potrivea la fix, cu înflorituri. Apartamentul fostei soții a lui Sebi Reich – mann, magazinul mic cu bere ieftină, Ed l’Épicier, Tati – Les plus bas prix, Gara de Est, trenul de mare viteză, dez insecția municipală. Chefurile pînă în zori de zi – pe vremea aia doar dacă aveai de gînd să dai faliment închideai înaintea miezului nopții. Aventurile. Și am pomenit cu un infinit respect respirația gură la gură efectuată de o olandeză asupra subsemnatului inconștient. Ce mai, eram ca în bancurile cu numărătoarea bancurilor. N-apucam eu să pomenesc ceva, că Toma îmi lua vorba din gură și o ducea pe noi culmi de argumentație și dichis. Și viceversa. Și iată că vine și greul moment al al adevărului.

La un moment dat, Toma pomenește ceva de Domul din Köln. „Frumos, îi răspund eu, păcat că n-am văzut-o.“ Toma se uită lung la mine și o dă pe glumă. „Hai, dom’le, că am băut o noapte întreagă acolo, împreună cu văru-meu.“ Mă uit și mai lung: „Mă confunzi. N-am fost decît o dată în Germania, în 1991, pe cînd lucram la Cotidianul, și atunci am stat trei zile în hotel, vînînd o rusoaică, de plictiseală“. Toma se uită la Ada Bittel (soția lui) și se învîrtoșează. „O mule, am stat o săptămînă acolo.“ „Ada, zic eu, calm ca o briză, n-am fost în Köln în viața mea, Tomiță delirează, nu te uita la el, a băut prea mult. Din Viena ne-am urcat în primul tren de noapte și, cu chiu, cu vai, cu bagaje, am ajuns la Paris.“

„O fi, mi-a răspuns Ada, cu binefăcătoarea ei dulceață din vorbă, da’ să știi, am poze cu tine și cu Toma în fața catedralei. Și cu data: 31 august 1990. Tomiță o fi zăpăcit, știu, da’ și tu.“

Și, pentru prima oară în viața mea, a trebuit să recunosc că memoria mea a dat o gherlă. Săptămînile următoare am scociorît trecutul cu toate armele introspecției. Nimic. Pata albă a rămas neagră.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
romania100

Editoriale
romania100