Cu cîțiva ani înainte de sfîrșitul secolului al XIX-lea, locotenentul Zizi Cantacuzino servea în corpul de vînători al principelui Ferdinand. Originea lui aristocratică, în care se îngrămădeau boieri, țiitoare, beizadele și chiar un domnitor al Valahiei, i-a îngăduit să urce în grațiile Casei Regale, care își căuta mereu prilejuri de a înnoda cumva nobilimea rece și constipată din Sigmaringen cu moșierimea veselă din Bărăgan. Zizi era la înălțimea numelui său: exaltat, bătăios, pus pe harță și pe farse, gata să provoace la duel, să escaladeze balcoane și să călărească la întîmplare. Faima lui erotică a atras privirile tinerei și nefericitei principese Maria, a cărei frumusețe era pusă la conservare de tristul, timidul și glacialul Ferdinand. Neglijată și abandonată, obligată să îndure prizonieratul unei etichete reci, nemțești, gîndită pentru cavou și priveghi, Missy își căuta cu disperare un partener cu sînge cald și lumină în priviri, pentru care viața să însemne altceva decît îngheț și imobilitate. Și cum privea ea, așa, printre spectrele familiei regale, l-a zărit pe Zizi călărind de-a-ndăratelea un cal, chiuind și trăgînd cu pistolul, călcînd toate regulile pe care spiritul cazon al comandantului Ferdinand și disciplina regimentului le pretindeau.
N-a trecut mult și Maria l-a transferat pe Zizi în regimentul ei de roșiori, pe care regele Carol i-l dăduse în grijă și protecție. L-a introdus apoi în grupul de aghiotanți permanenți și, astfel, locotenentul nărăvaș a pătruns, cu toată aura lui nebună, în intimitatea familiei princiare. Zizi știa să fie nu numai duelist și armăsar, ci și clovn. Era plin de farmec, pus pe șotii, bun de gură, gata să rîdă și să facă demonstrații cu sabia, așa încît i-a cucerit repede pe cei doi copii ai principesei, Carol și Elisabeta, croindu-și drum spre inima mamei.
Maria s-a îndrăgostit atît de tare de Zizi, încît nu s-a mai sfiit să se afișeze cu el. Ferdinand, preocupat mai mult de femeile de stradă, a răsuflat ușurat că i-a fost luată de pe umeri povara dormitului cu nevasta. Ba chiar el i-a scris regelui Carol și l-a rugat să-l lase pe Zizi Cantacuzino s-o însoțească pe Missy pe Coasta de Azur.
Regele a refuzat, dar amorul noră-sii cu locotenentul trecuse deja din parc în pat. Viitorul erou și general i-a inspirat Mariei pasiunea pe care viitorul rege n-a reușit să i-o procure niciodată, deși se zice că, în ceea ce îl privește pe fiul său, Carol al II-lea, și priapismul, și uimitoarele dimensiuni au fost ereditare.
Zizi s-a tot foit prin dormitoarele princiare pînă cînd, în 1899, a lăsat-o pe Maria gravidă, adică pe nepoata reginei Victoria a Imperiului Britanic și a țarului Nicolae al Rusiei. Hohenzollernii au mușamalizat episodul, fiindcă nu puteau risca soarta dinastiei doar pentru că metoda retragerii n-a funcționat. Copilul, o fetiță, a fost recunoscut și înscris pe lista cu sînge albastru. Principesa Mărioara – sau Mignon, cum a fost alintată – a fost o fetiță blîndă și suavă, cel mai liniștit copil al Casei Regale. N-ai fi zis că poartă genele unui ofițer agitat, cu apucături eroice, care și-a vîndut o moșie ca să-și înzestreze regimentul cu mitraliere, a luptat cu mare curaj în primul război mondial, iar la bătrînețe a susținut mișcarea legionară cu o înverșunare pe care doar martirii și nebunii o au.