Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Greutatea memoriei

Zoom Greutatea memoriei

Mă jucam zilele trecute, împreună cu un prieten, cu două telefoane, un iPhone 6 și unul 6s. Și tot prețăluindu-le pe amîndouă am remarcat că 6s-ul era sesizabil mai greu. Intrigați, le-am cîntărit și ăla mai nou avea vreo zece grame în plus. Dacă am fi fost doar niște nărzi obișnuiți, am fi căutat pe net imediat (ceea ce am și făcut) și am fi aflat că motivul este noul ecran Touch 3D, cu un extra-strat și bla-bla-bla. Dar noi sîntem, probabil, nărzi din ăia la care pînă și nărzii obișnuiți se uită ciudat, așa că ne-am pus o întrebare simplă: “Da’ oare cît de multe date ar trebui să băgăm într-un telefon ca să fie mai greu decît unul identic, dar gol?”.

Neavînd multe alte lucruri mai bune de făcut, am trecut imediat să calculăm. Am căutat întîi pe net, desigur, însă răspunsurile găsite aveau greșeli “flagrante” (v-am zis că sîntem nărzi extraordinaires), așa că am rămas tot la calculele proprii. Ce ne-a ieșit vă zic doar la urmă, iar pînă atunci vă arăt cîteva numere, ca să fiu sigur că sînteți interesați de-adevăratelea.

Întrebarea noastră avea două subîntrebări: 1) “Cît cîntărește un bit de informație?” și bemic) “Care-i diferența în greutate pe care o sesizăm «la mînă»”? Adică fără cîntar, cît de ușor ne dăm seama că două chestii sînt diferite ca greutate? O să încep cu a doua întrebare, că-i mai simplă. Aparent, există o Lege a lui Weber care spune că omul își poate da seama că două obiecte cîntăresc diferit dacă între greutățile lor e o diferență de 5%. Un iPhone 6s are vreo 150 de grame, 5% înseamnă 7,5 grame. Hai, rotunjesc la 8 ca să iasă numerele mai ușor (să ne imaginăm că sînt mai insensibil, așa). Deci ca să mă prind că un telefon e mai greu decît altul din cauza datelor, ar trebui să bag în el 8 grame de informație.

Pasul doi, care era 1) mai sus, are un răspuns nițel mai complex. Datele se stochează în “0” și “1” în memorie. Și aparent, în memoriile astea de tip flash, ca să înregistrezi un “1” capturezi niște electroni, pe care starea de “captură” îi face să fie mai energici. Iar proful de computer science John D. Kubiatowicz, de la UC Berkeley, a estimat (conservator) că diferența de energie e de vreo 10-15 J/bit. “J” e Joules, unitate de măsură a energiei, dar nu vă speriați, că o dăm pe einsteinisme și scăpăm de J: E = mc2, și de aici rezultă că energia aia în plus a unui bit “1” înseamnă vreo 10-29 g.

Adică, pentru a fi în stare să deosebești două ifoane la mînă, ar trebui să bagi într-unul dintre ele 8 x 1029 biți de informație. 1029 bytes, sau pentru nărzii francofoni, octeți.

Pe de altă parte, oamenii au evaluat cantitatea de informație din tot Internetul. E mare: 5 milioane de TeraBytes (TB), adică 5 x 1018 bytes. Mare, dar, după cum v-ați prins deja, nu suficient de mare. Vedeți voi, ca să bagi 8 grame de date într-un iPhone, ai nevoie de vreo 20.000.000.000 de Interneturi!

Cu alte cuvinte, chiar și informațiile “grele” nu cîntăresc aproape nimic. Probabil că ăsta este și motivul pentru care nici unul dintre acoperiții din Justiție sau presă ai serviciilor de informații nu simte vreo o greutate care să-i apese umerii.

3 comentarii

  1. #1

    Bă, ej’ nebun?!

  2. #2

    Este facut din alt material, este un aluminiu mai rezistent, celalalt se indoia prea usor. Force touch l-a facut in pic mai gros, nu mai greu

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
romania100

Editoriale
romania100