E foarte greu să zic ceva despre acest hotel. Nu ceva de bine, nu ceva de rău; ceva, așa, în general. Da, pentru mine a fost „cazare la mare înălțime” pentru simplul motiv c-am stat la etajul 14 și aveam oarece panoramă asupra Varșoviei. Numai că Varșovia a fost rasă de pe fața pământului în 1945, așa că ce panoramă poți să ai?! Bine, ai, că te uiți pe fereastră și vezi un oraș mare și vibrant, dar când știi că totul e fake, parcă nu mai ești căzut în freză. Hai, că noaptea e frumos, nu zic. Era și mai frumos dacă se puteau deschide ferestrele, să scoți capul afară, să te uiți încoace și-ncolo; numai că la hotelurile astea americanizate nu poți să deschizi nimic, în afară de aerul condiționat. Sunt confortabile și atâta tot, dar n-au nici un pic de „suflet”. Ești ca ăla din Shining: nu tu „consumi” serviciile oferite de hotel, ci hotelul te consumă pe tine.
Dacă totuși mă screm, pot găsi niște părți bune la Hampton by Hilton Warsaw City Centre (numai un nebun putea să-și poreclească hotelul în halul ăsta, mai bine îi zicea „Otel Mazăre”, ca-n schița lui Nenea Iancu, și tot era ceva; dar HbHWCC?!): e aproape de gară, e și mai aproape de stația autobuzului care te-aduce de la aeroport sau te duce, după caz, e aproape de un mall (oribil, ca orice mall) și nu chiar departe de Centrul Vechi (fake și ăsta, dar un fake frumos). Poți să admiri și Palatul Culturii și Științei, un monstru stalinist incredibil de asemănător cu actuala Casă a Presei (fostă a Scânteii), și, evident, cu Academia “Lomonosov” din Moscova. Poți să-l admiri, dar nu poți să-l vizitezi: secret de stat. Jenant.
Cum am umanizat eu acest minunat hotel varșovian? Păi, simplu, l-am evitat cât am putut. Veneam seara cât mai târziu și plecam dimineața, imediat după micul dejun (generos, nu zic, dar spațiul ăla de catering era aglomerat de britanici hăhăiți, care băuseră toată noaptea și acum aveau chef de glume și glumițe). Apropo de băut, într-o seară am coborât și eu la barul hotelului, să mă dreg, înainte de culcare. Barul era plin, dar barmanul lipsea; a venit după vreo 20 de minute și ne-a putut servi numai cu bere englezească, scumpă foc, și asta unde? În Polonia, în țara berii! Nu mai zic că din cauza lui, că m-a ținut atâta la bar, m-am certat și cu nevastă-mea, care m-aștepta-n cameră. Urât!
1. Distrugerea orasului a inceput prin august 1944, odata cu insurectia polonezilor, si s-a terminat prin ianuarie 1945, dupa caderea sa in mainile sovieticilor, dar era gata distrus la acel moment;
2. Palatul Culturii poate fi vizitat linistit, daca te referi la plimbarea cu liftul pana la etajul 30 si ceva, pe terasa semi-inchisa – costa pana in 10 EUR daca imi amintesc bine.
In rest, bun articolul!