S-a rîs în sală la unele momente dramatice. Bănuiesc că de vină e Daniel Radcliffe, a cărui mutră inadecvat-caraghioasă şi depeizat-ridicolă pare a avea, în siajul lui Michael Cera, un viitor asigurat în genul comedy/romance.
Recomand, în acest sens, savurosul episod 3 din sezonul al doilea al serialului Extras, made by Ricky Gervais. Ultimul Harry Potter e, însă, aşa cum trebuia să fie – dramatic, solemn, dark (filtre, atmosferă, ton, conţinut), intens pe alocuri, în racord cu ridurile de expresie mature, pe care protagoniştii le-au dobîndit după zece ani de vrăjitorit la Warner Bros. Şi nu e de rîs decît dacă ai greşit mall-ul, filmul şi cartea.
Cine vrea fantasy hardcore, cu mii de forţe brute, dezlănţuite, şi mai multe victime decît seria Rambo, mai bine stă acasă şi revede The Lord of the Rings: The Two Towers. Scena asediului la care e supus Hogwarts (cel mai epic eveniment al întregii francize) e un episod cinematic reuşit, cu două-trei touch-uri de mare efect special à la Peter Jackson. Dar şi dovada că nu poţi face măcel autentic cu cîteva sute de baghete de vrăjitor şi cîţiva profesori c-un aer ponosit, aproape sindical. Din fericire, nici nu era cazul: în definitiv, e o poveste despre suflet (al lui Lord Voldemort şi nu numai, veţi vedea), aşa încît conflictul nu e doar magic, ci şi interior, iar downtempo-ul liric e permis şi încurajat. Apropo: mă bucur că Emma Watson a scăpat, în fine, de rucsacul sentimental pe nume Rupert Grint. Sînt convins că, alături de partenerul potrivit, va deveni sex-simbolul manifest şi explicit pe care-l aştept de la Half-Blood Prince încoace.
Altă veste bună: lipsesc timpii morţi din Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1 şi, în consecinţă, sentimentul că producătorii o lălăie pe banii noştri e mai puţin acut. Partea a doua* reia acţiunea exact din punctul în care am lăsat-o în noiembrie anul trecut. Căutarea horcruxurilor continuă, într-un ritm semnificativ mai alert, graţie unui montagne russe fermecat şi unei dinamice confruntări finale, plasată simbolic pe ruinele crepusculare ale unui univers fantastic inaugurat, la modul diurn şi pastelat, în Harry Potter and the Sorcerer’s Stone. Iar sfîrşitul îi iese bine lui David Yates. Ne despărţim de Hogwarts într-o notă pozitivă, nostalgică, în ciuda constatării (atenţie: spoiler) că unii morţi învie fraudulos, ca-n orice minune hollywoodiană.
- SUA, 2011. Regia: David Yates. Cu: Ralph Fiennes, Alan Rickman, Helena Bonham Carter.
Dacă doriţi să recomand
1) Zombieland / Bun venit în Zombieland (SUA, 2009; Regia: Ruben Fleisher). La HBO – sîmbătă, 23 iulie, ora 0,00. Titlul spune tot, în afara genului (comedy/action) şi a calităţii filmului (bun). De reţinut replica „Who’s Bill Murray?“.
2) Frost/Nixon (SUA, Anglia, Franţa, 2008; Regia: Ron Howard). La Cinemax – sîmbătă, 23 iunie, ora 21,00. Despre cele 11 interviuri acordate în 1977 de fostul preşedinte Richard Nixon jurnalistului britanic David Frost. Ca să vedeţi ce se poate face dintr-un preşedinte corupt într-o cinematografie civilizată.
3) Que la bête meure / Să moară fiara! (Franţa, Italia, 1969; Regia: Claude Chabrol). La TVR Cultural, sîmbătă, 23 iulie, ora 22,30. Teoretic thriller, practic, un eseu despre răzbunare, filmul lui Chabrol te învaţă cum trebuie acţionat la alegeri, cînd vei ţine-n mînă arma cu tuş a crimei.
