La început am crezut că e o glumă. Nu că aș fi fost dezobișnuit cu glumitul în instituțiile românești, unde buna dispoziție e la ea acasă și nu dăunează deloc sănătății. Nițeluș mai apoi, am constatat că e adevărat. ICR New York a organizat, chiar în aceste zile, un mini-turneu teatral. Foarte bine, dacă teatru nu e, nimic nu e! Cum să cucerești America altfel decît cu arta spectacolului? The show must go on. Apoi am văzut. Marele spectacol e o improvizație teatrală a Rodicăi Popescu-Bitănescu, Viața cimitirului, Graveyard Life. Serios? O să rupă newyorkezii casa de bilete? Vor lua cu asalt sălile unde vor performa actorii români de revistă? Se vor călca în picioare? Va ieși măcel?
Ba bine că nu! Parcă văd, cu ochii minții, cum altfel, RCI New York Auditorium Hall, Public School Auditorium și cenaclul literar „Mihai Eminescu“, de la Bucharest Restaurant invadate de hoardele de sălbatici pofticioși și de depresivii critici teatrali ai momentului. Va fi un triumf. Da’ ce spun eu triumf? Va fi un tsunami devastator. Asta vine în continuarea altor două evenimente epocale: 18 ianuarie, Eminescu prezentat americanilor și Expoziție în cinstea Micii Uniri 1859. Se spune deja, cu temere, în șoaptă și cu palma la gură că, dacă ICR mai are vreo inițiativă de asta, New Yorkul va capitula. După aia, nu ne mai rămîne decît să luăm Manhattan-ul și, cu voia dvs., ultimul pe listă, unul din turnurile gemene.
Cum? Alea nu mai sînt? Nu-i nimic, punem noi de-o șușanea și le refacem, cu meșterii olari, cu Călușarul și cu folcloristele. Dacă-i bal, bal să fie!