Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

În al nouălea ger

Zoom În al nouălea ger

Afară era o zi însorită de februarie și eu abia urcasem în Uber. Șoferul, un gospodar la vreo 55 de ani, cu șapcă de proletar pe cap și cu un Logan care mirosea a haine murdare, a spart gheața cu un pronostic despre vreme:

– Eu zic că în martie vine gerul.

Situația părea că stă cam așa: acum e cald, e frumos, bate soarele, dar asta n-o să mai țină mult. În martie vine gerul, dar ăla o să fie doar începutul. Gerul o să vină să stea, iar vârful de frig o să-l atingă, probabil, prin iunie, atunci când n-o să mai putem ieși din casă fără două cojoace pe noi și-o căciulă rusească de blană. Altfel, remarca șoferului n-avea sens. De ce să vorbești de gerul din martie dacă o să fie doar o chestie de câteva zile?

Nu e nimic mai mărunt și mai neinteresant ca discuțiile despre vreme. Am și o teorie despre popularitatea lor. La început, erau doar schimburi stinghere de impresii între rude care se vedeau rar. Pe urmă, cineva a văzut că remarcile despre ploi și ninsori au succes la reuniunile de familie și a venit cu ideea să facă și o emisiune pe tema asta. Rubrica meteo nu e pentru oamenii care vor să iasă din casă fără umbrelă, ci pentru cei care merg la o întâlnire cu persoane semicunoscute fără un subiect de discuție. Probabil că în viitor o să apară și un serial despre vreme, unul cu patru sezoane.

1.589 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia