Inele de castrare și rețete de pastramă

Să zic că pandemia mi-a schimbat complet modul de viață sedentar de dinainte ar însemna să mănînc rahat. Și rahatul e o chestie foarte rară zilele astea, ca drojdia, făina sau empatia. Mă uit la fel de mult în ecrane ca și înainte. Totuși, unele lucruri într-adevăr s-au schimbat. De exemplu, reclamele care apar pe ecranele alea. Bunăoară, de cîteva săptămîni încoace Facebook, în nemărginita lui înțelepciune și capacitate de a fura date personale, îmi recomandă clești de castrat și benzi elastice pentru castrare. Firește că am început să întreb prin casă. Cine a căutat ceva pe net despre castrare? Nimeni? Atunci cine a vorbit despre castrare pe lîngă telefon sau calculator? Iarăși nimeni? Bun, înseamnă că pur și simplu e o chestie întîmplătoare. Tot gîndindu-mă însă la clești de castrare și la inele de castrare, am căutat, de curiozitate, cît mai costă o oaie zilele astea. Nu că am avea unde să o ținem în apartament, dar e o chestie pe care trebuie s-o faci măcar o dată în viață. Dacă te întreabă cineva cît costă o oaie și nu știi să-i spui? Am aflat cît costă o oaie, după care mi s-a făcut poftă de pastramă. Am intrat să văd de unde pot să comand pastramă și mi-am adus aminte că ultima oară cînd am luat era mult prea tare și uscată. Am intrat să caut o rețetă de pastramă și am dat peste un blog culinar. De la pastramă am sărit la prăjituri. De la prăjituri am sărit la rețeta pentru prăjitura Michael Jackson. Căutînd Michael Jackson, am ajuns la un articol în care un băiat susține că Michael Jackson a fost castrat chimic. Și uite așa am înțeles brusc că Facebook îmi dă, de fapt, reclame pentru lucruri pe care o să le caut în viitor.