Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ispășește, rockere!

Zoom Ispășește, rockere!

Cînd am intervievat, acum doi ani, foști participanți la manifestația-maraton din Piața Universității ’90, am rămas un pic pe gînduri apropo de subiectul „ostilități față de rockeri”. Uitasem o mulțime de amănunte și stări care marcau contrastul dintre adepții modelor și curentelor juvenile și restul populației. Poate că, în decursul deceniilor, am asistat la o diluare lentă, pe nesimțite, a acestui contrast, așa că eu, unul, am avut un fel de șoc al rememorării.

În anii ’80-’90, cînd structura socială era total diferită față de cea actuală (predominau „oamenii muncii”), rockerii, punkiștii – dar chiar și pașnicii folkiști – constituiau contraculturi dubioase în ochii majorității (autovalorizată moral ca „oameni de bine”) și pernicioase de-a dreptul în ochii autorităților. În primele luni ale lui 1990, rockerii români, bucuroși de libertățile și drepturile nou cucerite, au arborat în public ținutele care pînă nu de mult le rezervaseră contextelor intime: geci țintate, pantaloni de piele neagră, bascheți de anumite mărci, greu de obținut de afară… Pînă și blugii, banalii blugi, erau pe vremea aceea o piesă de vestimentație specială, la mare preț, printre altele, și în garderoba rockerească. Apoi, dacă privim fotografii cu scene de viață cotidiană din anii ’80 și începutul anilor ’90, ne poate uimi azi cît de rar vedem pantaloni sau jachete de tip jeans sau, pur și simplu, cît de puține femei vedem în pantaloni, comparativ cu ziua de azi (fustele și rochiile predomină în peisaj, chiar și în sezonul friguros). Bărbații cu un cercel, oricît de discret, erau priviți ca niște arătări promiscue.

Victoria Revoluției le aduce rockerilor dreptul de a se înțoli în modul lor specific și neconvențional zi de zi, nu doar în seara vreunui concert sau a vreunei petreceri în rockotecă (vă amintiți cuvîntul ăsta? a fost creat în raport polemic cu „discotecă”). Și apoi pleata… pletanul… coafura cea rebelă, panașul suprem al rockerului! De acum părul a fost lăsat să crească, a fost eliberat din codițe și agrafe, și arătat lumii întregi, ca o declarație de libertate! Golania, spațiul utopic instituit în Piața Universității, suspenda toate aceste tensiuni: acolo orice excese vestimentare erau îngăduite, orice stil muzical era permis, generații antagonizate îndeobște în societatea românească se împăcau aici firesc, regăseau solidaritatea umană primordială. Dincolo de acest polis al toleranței, domneau însă aversiunea și mefiența față de „împielițații ăia”.

Am auzit relatări despre rockeri amenințați și fugăriți de către „oameni de bine”, ziua-n amiaza mare. Azi, cînd auzim relatări despre mineri care, în iunie ’90, au agresat pletoși sau alți trecători cu aspect „neconform”, tindem să calificăm acele fapte drept barbarii din altă eră. Erau însă lucruri normale pentru majoritatea românilor de vîrstă adultă de acum un sfert de veac. Un amănunt interesant: li se zicea tuturor punkiști. „Fir-ai al dracu’ de panchist”, „Panchista naibii” erau admonestări tip. Titulatura de rocker nu era cunoscută publicului larg. Sau, la o adică, puțin conta diferența dintre cei cu pletane și cei cu creastă, dintre cei cu ținte și cei cu ace de siguranță etc.

Asta rezonează cumva în memoria tinereții mele optzeciste. Îmi amintesc cum eram prelucrați în cadru organizat (dirigenție, ședințe UTC, gazete de perete) despre cît de malefic (antiuman, degenerat, maladiv) este punk-ul, noua modă a junimii din capitalism. La penuria de informații de atunci, fiecare poză reprodusă pixelat a petrecerilor cu punkiști, din presa românească, era pe îndelete degustată de către noi, cei care eram pedepsiți pentru „punkism” doar dacă ne pensam pantalonii sau ne ridicam tivul deasupra gleznei. Pericolul „punkismului” apărea în gazete și, uneori, la radio și TV, în emisiuni de înfierare propagandistică de tip „Din lumea capitalului”. Tocmai pentru că arătau imagini din Occident, fie și comentate negativ, acele emisiuni erau pentru noi, puștimea, cele mai „bestiale, nenică”! Dar pentru majoritatea telespectatorilor – hmmm – poate că nu…

Mă duc cu gîndul și mai departe în timp, la vechile ziare din anii ’50, în care era denunțată noua – pe atunci – modă din putrefacta Americă: rock’n’roll-ul! Muzică barbară, dansuri sălbatice, dezmăț general! Țin minte poza mega-pixelată dintr-o Scînteie pe care am găsit-o într-un pod cu vechituri, care arăta un munte de scaune rupte: iată dezastrul lăsat în urmă de un concert al lui Elvis Presley, idolul tineretului debusolat din SUA, spunea legenda de dedesubt.

Mergem mai înapoi în timp? Atunci să îi pomenim pe malagambiști, tinerii admiratori ai jazzmanului Sergiu Malagamba, care sfidau războiul, legionarismul și alte comandamente rigoriste ale României anilor ’40, de dragul unei muzici, chipurile, „degenerate” și al unei vestimentații stridente și provocatoare. Malagamba însuși, alături de fanii săi, a fost trimis în arest pentru reeducare. Da, și malagambiștii luau bătaie în plină stradă de la „oamenii de bine” de atunci, așa cum omologii lor, tinerii americani amatori de jazz care se îmbrăcau Zoot Suit și-o luau de la „oamenii de bine” de peste Ocean, așa cum Swing Kids în Germania hitleristă, Stiliaga în URSS etc. erau, la rîndu-le, persecutați, demonizați, trimiși simbolic într-o marginalitate a expierii sociale.

Curentul de opinie, tot mai umflat mediatic în săptămîna de după dezastrul din Colectiv, conform căruia rockerii sînt sataniști, mi-a trezit toate aceste amintiri. În plus, mi-a readus în minte moda senzaționalistă a anilor ’90, cînd publicații de scandal de tip Infractorul, Dracula sau Sexy Balamuc, predecesoarele tabloidelor de azi, publicau știri complet inventate despre sectele de sataniști care ascultă rock și sacrifică bebeluși sau pui de animale în diverse orașe de provincie. Uneori, ecouri ale acestor „fapte diverse” răzbăteau și în presa pasămite „serioasă”, de tip Evenimentul zilei. Nici măcar nu le-am considerat dezinformări, noi, cei care ne amuzam aflîndu-le primii de la amicii noștri, ziariștii de mansardă care inventaseră o parte dintre ele: le-am luat drept anomalii media ale anilor de tranziție. Faptul că aceste ziare haiducești vindeau tiraje imense nu ne-a alarmat. În afară de setea de senzații tari a românului, nu vedeam nimic în asta. Nimic alarmant, oricum. Să ne fi înșelat oare?




Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    In 1992, mă purtam cu creasta , ace de siguranța in urechi ( cei de la circa 14 de poliție mă ştiau ca ” ăla cu 9 cercei în urechi”) şi blugi rupți. Când intram în metrou , oricât de aglomerat era , se facea un mare gol in jurul meu…Un copil de 14 ani foarte fioros! Cresta am dat-o jos când a inceput şcoala şi am fost exmatriculat , urmând să fiu reprimit doar după ce mă tund regulamentar.Asa că m-am ras pe cap…. Neregulamentar.

  2. #2

    Fain articol! Nu stiu cum… dar nu l-am citit atunci cand a aparut. Felicitari Florin!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Aș săruta leprosul

    27 septembrie 2022

    Ucraina, ca o boală de-origine divină, se-ntinde peste lume la bursa din New York. Piticu-i de cinci metri și doamna-i balerină. Chiril cică Metodiu e putinist și porc. Ascuns sub […]

  • Birocrația participativă

    27 septembrie 2022

    Europa, mai ales cea strânsă în Uniunea Europeană, a trecut într-o fază nouă de evoluție. După o istorie temporal dominată de autoritarism, monarhii ereditare și alte forme de guvernare complet […]

  • Tovarășul Klaușescu

    26 septembrie 2022

    „România merge bine şi economia românească creşte“, a zis Klaus Iohannis în plină criză a tarifelor la gaz și la electricitate, luîndu-i parcă vorbele din gură unui alt președinte. În […]

  • O lovitură de stat sentimentală, ratată în stil sud-american

    20 septembrie 2022

    Erai ca o soție de dictator, iar eu, cum te-am zărit, pe dată am declanșat revolta, visam să îți vîr soțul într-un mausoleu dar n-am fost Che Guevara, ci, vai, […]

  • Ce-ai făcut, Bobiță?

    20 septembrie 2022

    Las Fierbinți a lansat în conștiința publică două întrebări existențiale atât de profunde, că mii de ani vor trebui luminii să le-ajungă. Or fi mai multe, nu știu, dar astea […]

Editoriale
  • Aș săruta leprosul

    27 septembrie 2022

    Ucraina, ca o boală de-origine divină, se-ntinde peste lume la bursa din New York. Piticu-i de cinci metri și doamna-i balerină. Chiril cică Metodiu e putinist și porc. Ascuns sub […]

  • Birocrația participativă

    27 septembrie 2022

    Europa, mai ales cea strânsă în Uniunea Europeană, a trecut într-o fază nouă de evoluție. După o istorie temporal dominată de autoritarism, monarhii ereditare și alte forme de guvernare complet […]

  • Tovarășul Klaușescu

    26 septembrie 2022

    „România merge bine şi economia românească creşte“, a zis Klaus Iohannis în plină criză a tarifelor la gaz și la electricitate, luîndu-i parcă vorbele din gură unui alt președinte. În […]

  • O lovitură de stat sentimentală, ratată în stil sud-american

    20 septembrie 2022

    Erai ca o soție de dictator, iar eu, cum te-am zărit, pe dată am declanșat revolta, visam să îți vîr soțul într-un mausoleu dar n-am fost Che Guevara, ci, vai, […]

  • Ce-ai făcut, Bobiță?

    20 septembrie 2022

    Las Fierbinți a lansat în conștiința publică două întrebări existențiale atât de profunde, că mii de ani vor trebui luminii să le-ajungă. Or fi mai multe, nu știu, dar astea […]

  • Restrîngerea domeniului luptei

    19 septembrie 2022

    Cele șase turnuri de fum de la IMGB, ultimii martori ai industriei grele socialiste, s-au prăbușit vineri la pămînt, executate cu muniție adevărată. Cadavrele urmează să fie cărate cu basculantele […]