Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Istoria secretă a adevăratei vieți a capodoperei lui Agopian

Zoom Istoria secretă a adevăratei vieți a capodoperei lui Agopian

Într-o postare pe Facebook, Ștefan Agopian i-a anunțat pe cei interesați că s-au împlinit 35 de ani de cînd a apărut Manualul întîmplărilor. Asta s-a întîmplat la Editura Cartea Românească. Fericitul redactor al cărții a fost Mircea Ciobanu, care se împrietenise cu Agopian de cînd îi tot publica romanele. Pînă să iasă Manualul, critica îl primise destul de bine pe tînărul prozator. Că e talentat, că are stilul lui, că e o voce inconfundabilă – chestii din astea! –, dar că ar fi un autor minor. Cel puțin așa susțineau Eugen Simion și N. Manolescu. (Alți critici însă nu erau de aceeași părere.) Cum ar veni, ce-i dădeau cu o mînă vedetele criticii noastre, îi luau cu cealaltă.

Agopian împărțea acest calificativ cu Mircea Horia Simionescu, cu Emil Brumaru și cu Radu Cosașu, încît să tot fii minor într-o asemenea companie.

Manualul fusese scris cu mulți ani înainte de anul apariției. Pe cînd nu debutase, îl invita Nichita Stănescu să le citească invitaților săi din Manual, ceea ce armeano-olteanul făcea cu plăcere. Nichita Stănescu se extazia de fiecare dată: „I-auziți, bre!”, mai sublinia el cîte o frază. Astea le știu de Mircea Ciobanu, care le povestea la restaurantul Casei Scriitorilor cu vocea lui profundă, cînd Agopian nu era de față. Dacă apărea și armeanul, Ciobanu schimba vorba. Însă știindu-l curios pe romancier, la întrebarea acestuia ce mai făceau cei de la masă, rostită cu o plictiseală pe care avea de gînd s-o diminueze cu o vodcă, îi răspundea cu o seriozitate jucată: „Te bîrfeam!”. Agop, așezîndu-se: „Sînteți în criză de subiecte?”, deși se vedea că vorbele lui M.C. îi făceau plăcere.

Manualul i-a adus o glorie specială lui Agopian, în afară de cea pentru public. Cîțiva oameni a căror voce conta, deși nu scriau cronici literare, Petru Creția, Andrei Pleșu, chiar și umoralul pictor Sorin Dumitrescu care pe atunci nu era bisericos, îi făceau reclamă decretîndu-l un scriitor extraordinar printre cei pe care-i cunoșteau.

Agopian, scriitor debutant, a avut o clipă de inspirație uluitoare atunci cînd a decis să nu publice Manualul înainte de romanele cu care s-a consacrat. Cu inteligența lui de pasionat de chimie, exmatriculat din facultate din motive politice, de cititor de scrieri rare și de numismat profesionist, care i-a spus fără politețuri lui Nichita Stănescu despre colecția lui de monede că e plină știfturi cumpărate scump, autorul Zilei mîniei a decis că Manualul trebuia să mai aștepte, căci asta era, în ceea ce îl privea, Cartea Cărților, textul-cheie al agopianismului, dacă pot să spun așa.

Personajele lui, armeanul Zadic și Ioan Geograful, cu întîmplările lor, sînt doi caraghioși, buimaci mai tot timpul, încît unul dintre ei ajunge să zică: „Bre, noi om fi morți și nu știm!”. Trecători prin ale vieții, cei doi există și nu prea există, la fel ca toate chestiile prin care trec, ce pot fi pipăite și cunoscute de ei, dar poți să știi cum stau lucrurile, cînd ei înșiși par atinși de abulia progresivă a lumii în care trăiesc? O lume în care singurul lucru care contează, și uneori nici acela, e prezentul, iar unicul motiv pentru care merită să trăiești e amintirea trecutului, chiar dacă nu te poți bizui pe ea.

Cartea lui Agopian, care sintetizează toate temele din romanele sale publicate pînă atunci – de fapt, „le conține”, cum se zice –, e culmea pesimismului său despre viața pe care ne e dat s-o trăim, într-o povestire cinic-voioasă de cîteva zeci de pagini în care sîntem luați de martori ai propriilor noastre neputințe și ai iluziilor ce ne îngăduie să căutăm reguli într-un joc în care, de fapt, pe deasupra noastră, nu există nici o regulă. Ceea ce, pe cei care-l cunosc pe Agopian, i-ar putea ajuta să înțeleagă de ce acest mare prozator spune des și apăcat „Căcat!” în viața de toate zilele.

Ștefan Agopian, Manualul întîmplărilor, Editura Polirom, 2014.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Poate fi un orbete președinte de țară?

    20 august 2019

    Klaus Iohannis a pierdut ocazia de-a juca o scenetă biblică pe țărmul Mării Negre fiindcă, dacă s-ar fi aplecat asupra soldățelului american leșinat și l-ar fi cărat în brațele-i vînjoase […]

  • Președintele armatei moarte

    20 august 2019

    Marți, 20 august, peluza Casei Albe va duce iar povara președintelui Iohannis. Sînt fire de iarbă care au avut norocul să geamă sub pantofii unui Macron, unui Netanyahu, unei Merkel […]

  • Politiciene disperate

    20 august 2019

    Ne îndreptăm, cu pași mari, spre momentul în care va fi aproape obligatoriu ca politica să fie condusă de către femei. Dintr-un domeniu eminamente patriarhal, politica tinde să devină tărâmul […]

  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]