Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Istoria secretă a adevăratei vieți a capodoperei lui Agopian

Zoom Istoria secretă a adevăratei vieți a capodoperei lui Agopian

Într-o postare pe Facebook, Ștefan Agopian i-a anunțat pe cei interesați că s-au împlinit 35 de ani de cînd a apărut Manualul întîmplărilor. Asta s-a întîmplat la Editura Cartea Românească. Fericitul redactor al cărții a fost Mircea Ciobanu, care se împrietenise cu Agopian de cînd îi tot publica romanele. Pînă să iasă Manualul, critica îl primise destul de bine pe tînărul prozator. Că e talentat, că are stilul lui, că e o voce inconfundabilă – chestii din astea! –, dar că ar fi un autor minor. Cel puțin așa susțineau Eugen Simion și N. Manolescu. (Alți critici însă nu erau de aceeași părere.) Cum ar veni, ce-i dădeau cu o mînă vedetele criticii noastre, îi luau cu cealaltă.

Agopian împărțea acest calificativ cu Mircea Horia Simionescu, cu Emil Brumaru și cu Radu Cosașu, încît să tot fii minor într-o asemenea companie.

Manualul fusese scris cu mulți ani înainte de anul apariției. Pe cînd nu debutase, îl invita Nichita Stănescu să le citească invitaților săi din Manual, ceea ce armeano-olteanul făcea cu plăcere. Nichita Stănescu se extazia de fiecare dată: „I-auziți, bre!”, mai sublinia el cîte o frază. Astea le știu de Mircea Ciobanu, care le povestea la restaurantul Casei Scriitorilor cu vocea lui profundă, cînd Agopian nu era de față. Dacă apărea și armeanul, Ciobanu schimba vorba. Însă știindu-l curios pe romancier, la întrebarea acestuia ce mai făceau cei de la masă, rostită cu o plictiseală pe care avea de gînd s-o diminueze cu o vodcă, îi răspundea cu o seriozitate jucată: „Te bîrfeam!”. Agop, așezîndu-se: „Sînteți în criză de subiecte?”, deși se vedea că vorbele lui M.C. îi făceau plăcere.

Manualul i-a adus o glorie specială lui Agopian, în afară de cea pentru public. Cîțiva oameni a căror voce conta, deși nu scriau cronici literare, Petru Creția, Andrei Pleșu, chiar și umoralul pictor Sorin Dumitrescu care pe atunci nu era bisericos, îi făceau reclamă decretîndu-l un scriitor extraordinar printre cei pe care-i cunoșteau.

Agopian, scriitor debutant, a avut o clipă de inspirație uluitoare atunci cînd a decis să nu publice Manualul înainte de romanele cu care s-a consacrat. Cu inteligența lui de pasionat de chimie, exmatriculat din facultate din motive politice, de cititor de scrieri rare și de numismat profesionist, care i-a spus fără politețuri lui Nichita Stănescu despre colecția lui de monede că e plină știfturi cumpărate scump, autorul Zilei mîniei a decis că Manualul trebuia să mai aștepte, căci asta era, în ceea ce îl privea, Cartea Cărților, textul-cheie al agopianismului, dacă pot să spun așa.

Personajele lui, armeanul Zadic și Ioan Geograful, cu întîmplările lor, sînt doi caraghioși, buimaci mai tot timpul, încît unul dintre ei ajunge să zică: „Bre, noi om fi morți și nu știm!”. Trecători prin ale vieții, cei doi există și nu prea există, la fel ca toate chestiile prin care trec, ce pot fi pipăite și cunoscute de ei, dar poți să știi cum stau lucrurile, cînd ei înșiși par atinși de abulia progresivă a lumii în care trăiesc? O lume în care singurul lucru care contează, și uneori nici acela, e prezentul, iar unicul motiv pentru care merită să trăiești e amintirea trecutului, chiar dacă nu te poți bizui pe ea.

Cartea lui Agopian, care sintetizează toate temele din romanele sale publicate pînă atunci – de fapt, „le conține”, cum se zice –, e culmea pesimismului său despre viața pe care ne e dat s-o trăim, într-o povestire cinic-voioasă de cîteva zeci de pagini în care sîntem luați de martori ai propriilor noastre neputințe și ai iluziilor ce ne îngăduie să căutăm reguli într-un joc în care, de fapt, pe deasupra noastră, nu există nici o regulă. Ceea ce, pe cei care-l cunosc pe Agopian, i-ar putea ajuta să înțeleagă de ce acest mare prozator spune des și apăcat „Căcat!” în viața de toate zilele.

Ștefan Agopian, Manualul întîmplărilor, Editura Polirom, 2014.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Dragi cetățeni români!

    3 decembrie 2019

    Klaus Iohannis nu-i chiar nepotul feldmareșalului Mackensen, dar cu siguranță cîțiva uncheși de-ai săi au bătut pas de defilare pe Calea Victoriei în 1916, cînd nemții au intrat ca-n brînză […]

  • România normală

    3 decembrie 2019

    Nimeni nu știe cum arată România Normală, cu atît mai puțin noul președinte Iohannis, care a apărat acest slogan cu fălcile încleștate, ca și cum s-ar fi temut să nu […]

  • Ruleta românească

    3 decembrie 2019

    Rar a fost dat României să vadă sinucigași mai talentați decât cei din Guvernul Orban. Ar fi, poate, un spectacol simpatic dacă nu i-ar afecta pe deja din ce în […]

  • Rușinea de a fi stîngist

    26 noiembrie 2019

    Datorită mamuților cu păr, cu burtă sau cu chelie din PSD, intelighenția românească de stînga, rușinată, se dopează cu praful marxismului prin cafenele obscure sau prin facultățile de Filosofie, așteptînd […]

  • Țară, țară, vrem președinte!

    26 noiembrie 2019

    Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la președinția României, pentru un al doilea mandat, în iunie 2018, cu aproape un an și jumătate înainte de alegerile prezidențiale. De atunci, KWI așteaptă […]