Într-o poiană luminată de lună, undeva în străfundul pădurilor Daciei, Decebal și Traian stau întinși în iarbă, transpirați, dar fericiți. După ce-și recapătă cu greu răsuflarea, cei doi se privesc zîmbind cu subînțeles.
– Nici în cele mai sălbatice vise ale mele nu-mi închipuiam că poate fi atît de plăcut, murmură Decebal, încă tremurînd.
– Ți-am zis să ai încredere în mine, că știu ce fac, îi șopti la rîndul său Traian.
– Dacă dacii mei ar ști mi-aș pierde definitiv aura de simbol al masculinității în ochii lor. Și nici n-aș putea să le reproșez atitudinea asta retrogradă. Trebuie să recunoști și tu, ce-am făcut împreună pare atît de contra naturii…
– Prostii! La noi, toată lumea face chestia asta. E perfect normal.
– Perfect normal, dar mîine nu cred că voi mai fi în stare să merg, se plînse Decebal.
– Hai, dragă, că exagerezi. Dă-te și tu înainte de culcare cu crema asta și-o să vezi că nici în fund n-o să te doară.
Dar tocmai cînd Traian îi înmîna lui Decebal unguentul său secret, în poiană apăru Gerula chicotind:
– Mă scuzați că dau buzna… v-am întrerupt cumva?
– Nu, Gerula, de ce ai crede asta? Sîntem doar doi bărbați care stau.
– Singuri.
– Aha.
– Și dezbrăcați.
– Da.
– Sub lumina romantică a lunii.
– Dacă vrei să știi, nici măcar nu știam că aia e luna.
– Decebal, cum să nu știi așa ceva?
– Am lipsit de la lecția aia și, cum n-avem cultură scrisă, n-am avut de la cine să împrumut notițele.
– Da, are sens ceea ce spui. Dar totuși… sigur nu v-am deranjat de la ceva… cumva?
– Ceva cumva?
– Să știți că eu nu vă judec. Dar așa mă bucur pentru voi, sînteți perfecți împreună!
– Gerula, te rog să mă crezi, este vorba de o confuzie.
– Nu este niciodată o confuzie dacă inima îți spune pe cine să iubești! Decebal, nu te lăsa dominat mental de regulile heteronormative și toxice ale societății!
– Gerula, pricepe latinește că nu despre asta e vorba!
– Să vezi ce-o să se bucure Apolodor, și el spunea ce cuplu drăguț ați face și cum are deja cîteva basoreliefuri cu voi doi sub un curcubeu al păcii întins peste Dacia.
– Gerula, nu sîntem un cuplu!!!
– Atunci prieteni cu beneficii?
– NU!
– Relație poliamoroasă?
– Niet!
– Bine, am înțeles, oftă Gerula. Ați venit aici să vă luați la luptă greco-romană, dar un lucru a dus la altul și ați terminat cu… adică sper că ați terminat și nu am venit cumva prea devreme. Deși, dacă e să judec după reacția lui Decebal, cred că am venit mult prea devreme. Îmi cer scuze, regele meu, mă duc să mă implic în lupta cu poporul roman și mă chemi tu sau veniți voi pe șest, cum vă convine mai mult. Să știți însă că băieții sînt gata să vă susțină și să aprecieze curajul de-a vă recunoaște dragostea în fața lumii.
– Gerula, pentru ultima dată, nu făceam așa ceva. Nu că ar fi ceva greșit dacă am fi făcut, evident. Pur și simplu, Traian mă învăța cum să alerg cît mai eficient pentru un consum caloric ridicat. Sîntem goi, transpirați și gîfîim epuizați pentru că am făcut fitness.
– Fitness?
– Da. Acum ce mai spui?
– Mai bine mă mințeai că ați făcut dragoste. Chestia asta cu fitness-ul sună super-ghei.
