Stăteau în poarta castelului și se uitau unii la alții. Dracula la Van Helsing și echipa, echipa și Van Helsing la Dracula.
– Pot să vă ajut cu ceva? Doriți poate să-mi spuneți ceva? întrebă Dracula, vag nedumerit.
– Aș dori să întreb dacă putem intra, începu Van Helsing.
– Dar nu am vrea să se înțeleagă că v-am violat social prin apropriere culturală, pentru că, prin tradiție, doar vampirii sînt cunoscuți prin faptul că întotdeauna cer voie să intre undeva.
„Da, spre deosebire de nesimțiții care intră neinvitați și n-au nici măcar bunul-simț să se șteargă pe picioare, darămite să se descalțe. Pentru că așa e în cultura lor, nu vrei să știe toată lumea că porți luni ciorapii din martie!“, gîndi Dracula. „Tipic pentru țara asta să fii considerat un monstru pentru că dai dovadă de maniere!“
– Deci vreți să vă tratez ca pe niște vampiri? întrebă el, zîmbind subțire.
– A, nu, Doamne-ferește! țipă speriată miss Harker. Nu că ar fi ceva greșit să fii vampir, desigur, adăugă ea repede pentru strigoii de la HR.
– Așa e, ce-ar putea fi greșit cu un nemort care se ridică din sicriu în fiecare noapte să sugă sîngele nevinovaților? bombăni furios Van Helsing.
– Dragul meu, știu ce simți, dar te rog să mă crezi că societatea s-ar putea să aibă o altă părere în privința asta, îl luă Dracula protector pe după umeri.
– Nu înțeleg ce vrei să spui, bîigui Van Helsing, trăgîndu-și din reflex fularul mai sus.
– Gîndește-te și tu. Grație presei tabloide și, mai nou, și social media, această activitate a adus glorie, celebritate și bunăstare…
– Ălora care sug?
– Nu fi bădăran! Se spune extrag entuziast esența. Nu e frumos să le jignim sentimentele.
– Așa e, minciuna politicoasă e întotdeauna preferabilă adevărului, pentru că ultimul e problematic și ar trebui anulat, să nu jignească cuvintele cu r, cu n, cu mdc și, în general, cu toate literele alfabetului. Dar eu mă refeream la alt fel de supt!
– Omule, suptul e supt așa cum și dragostea e dragoste! Nu ai voie să discriminezi în funcție de sens!
– Îți mulțumesc pentru lămurire! zise acru Van Helsing.
– With dear, spuse Dracula.
– Pardon?
– Cu drag, băi, acum e clar?
– Acum da, e clar!
„Olandezi tîmpiți, nici măcar limba lor maternă nu-s în stare s-o vorbească“, bombăni iritat Dracula.
– Pardon, domnule conte, dar engleza nu e limba maternă a Olandei. Și, în plus, nu e Olanda, e Țările de Jos.
– Cum să-ți botezi, mă, țara „Țările“? Sînteți așa de avansați că pînă și statu’ vostru se identifică drept „ei/ele“?
– Și statul vostru cum se identifică????? răbufni Van Helsing, atins în patriotismul său.
– Dr Jackass și Mr Hyde.
– Dr Jekyll… îl corectă discret olandezul.
– Nu, Dr Jackass, pentru că toți cei ce ajung în frunte se poartă ca niște cretini.
– Și Mr Hyde?
– Un ticălos diform care nu s-ar da înapoi de la nici o josnicie, ar trebui să fie destul de clar. Mai ales cînd are nevoie de Dr Jackass ca să supraviețuiască din umbra.
Anunț de interes general: comandă Istorii corecte politic și învață să fii sexist cu toate genurile, fără să discriminezi 🙂
1 comentariu