–Pi curînd, Eminul meu iubit! suspină Veronica, fluturînd batista.
–Te implor, scumpa mea, nu spune asta! protestă Eminescu, împreunîndu-și mîinile ca pentru rugăciune.
–De ce, Mihai?
–Pentru că accentul tău mă duce cu gîndul că n-am pus bine cepul la sticlă și picură pe lîngă.
– Cep la sticlă, Mihai?
–Licență poetică, draga mea!
–Bădie, și mai ai tupeu să pretinzi că nu există predestinare în ursita omului, mormăi Creangă.
–Băi, iar ai pus ecstasy în cădelniță ca să faci mișto de babe și ai început să spui prostii?
–Mai bine de jumătate din numele tău face parte din sintagma „Mi-hai acasă că ești beat!“ și mai zici de mine că spun prostii?
„Poftim cine mă face pe mine carmolist, un țăran botezat în familia lexicală a lui crăci!“, gîndi Eminescu, dar condiția lui de geniu îl opri să spună o asemenea mojicie, fie ea și absolut adevărată. Cu părul dat pe spate și fruntea înaltă rămasă liberă, declamă liric, în ciuda criticilor săi și mai ales a limbii, prea emoționată să pronunțe cum trebuie opera Luceafărului.
–La steaua care-a răsărit / E-o cale-atît de lungă / Că trei cărări i-au trebuit / Geniului meu s-ajungă. Bădie, nu zic că-s poet nepereche, da’ cine altcineva ar putea să scrie „Ce te legeni, codrule“ cînd mă sprijineam de teiul meu? Ah, bădie, simt năvalnic nevoia de comuniune om-natură!
–Mai așteaptă și tu să ajungem pe lîngă plopii fără soț, că aici te vede lumea! îl certă cuminte Creangă.
–Țărane, mai depășește-ți și tu propria condiție din cînd în cînd, eu la altceva mă refe… începu Eminescu să explice cînd, deodată…
–Păgînule, ce i-ai făcut Eminului Meu? tună Domnul Dumnezeu din slavă.
–Doamne, fără supărare, da’ am fost și eu un popa prost cu preoteasă și copii.
–Sfinția Ta păgînule, ce i-ai făcut Eminului Meu?
–Așa mai merge! Păi, ce să-i fac, Doamne, ia, l-am omenit și eu nițel.
–Cum l-ai omenit, bre, i-ai dat să sugă niște coq-au-vin, da’ fără coq, că te-ai gîndit să nu-L mînii pe Dumnezeu, pentru că ești nesimțit și crezi că și alții se gîndesc numai la prostii?
–Ba nicidecum, Doamne, i-am oferit un festin corect politic după cele mai înalte standarde ale veganilor.
–Ioane, e fizic imposibil să te îmbeți din soufflé de tofu și șnițel de soia!
–Nu și dacă le arunci în toaleta ecologică alături de o pufoaică…
–Ce vrei să spui, ticălosule? Ți-ai permis să pîngărești Luceafărul poeziei romînești…
–Ba s-avem iertare, Doamne, eu-s din Humulești, nu din Consumatori.
–Și atunci ce i-ai dat? Uită-te la el, e beat pulbere!
–Meniu pe bază de plante, Doamne!
–Vin și țuică, loază?
–Ei, nici chiar așa! Nu amestecăm băuturile, că nu sîntem țărani!
–Ioane, încă n-ai publicat „Povestea Poveștilor“ ca să te poți numi boier al minții!
–Doamne, ziceam de Eminescu, eu n-am pretenții nobiliare.
–Și atunci ce i-ai dat să bea, humă deocamdată însuflețită?
–Două shot-uri se tequila, Doamne!
–Și numai din două shot-uri…
–Da’ n-aveam sare, așa că am folosit cocaină.
1 comentariu