–Bună ziua, domnul Gutenberg? Eu sînt Neagoe, Neagoe Basarab. Aș dori să public un manuscris la dumneavoastră…
–Sigur, nea Goe, cu cea mai mare plăcere. Dați-mi manuscrisul, să-l vedem. Are și diacritice, da?
–Mă scuzați, e Neagoe! Să ne purtăm civilizat, zic.
–(nedumerit) Păi, da… nea Goe, eu ce-am zis?
–(cam printre dinți) Neagoe, nu nea Goe! Acum e clar?
–Cristal de Goemia, ca să zic așa!
–Pardon?
–Mă scuzați, voiam să zic „de Boemia“. Da’ tot n-am înțeles.
–Dar ce e atît de complicat? Nu vă cer decît să folosiți formula de adresare corectă. Sînt totuși domnul Țării Românești! izbucni Neagoe Basarab. Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să mă cunoști… adăugă cu subînțeles. Acum ai priceput?
–Sigur că da… domnu’ Goe?
–Și cică tiparul va scăpa lumea de ignoranță, mormăi mai mult pentru el vodă.
–Eu n-am pretins niciodată așa ceva, mormăi și Gutenberg la rîndul lui. În cel mai bun caz va ajuta masele să poată citi și scrie îndeajuns încît să se poată certa analfabeții funcțional cu alți proști de pe Internet. Dar să revenim la cîmpul alb și oile noastre negre: ce nume poftești, mă musiu? Domnu’ nea Goe?
–Da’ pricepe odată românește, neamțule: nu e nea Goe, e Nea-goe! zise voievodul apăsat, realizînd în timp ce vorbea că Gutenberg avea tot dreptul să-l privească drept un tîmpit monumental. Adică Neagoe într-un sigur cuvînt, ăsta e numele meu.
–A-ha… așa, ca nicio sau niciun, corect?
–Vreau să zic, Neagoe e doar forma slavonă a lui Neagu. Acum e clar?
–Te cheamă Neagu? pufni Gutenberg în rîs. Săracu’ de tine, te-au botezat niște părinți hipsteri. Nici nu mă mir că preferi să-ți zică lumea domnu’ Goe. Auzi, ai cumva și-un frate Barbu?
–Nu, dar am un fiu Teodosie! zise vodă cu mîndrie.
–Sigur că da, că nume de oameni normali n-ați fi în stare să le dați. Ne-ați împuiat urechile că voi de la Rîm vă trageți, da’ unu’ nu și-ar boteza băieții Gianni, Mario, Andrea. Numa’ nume pocite: Nea-goe, Teodosie, Basarab folosit fie ca prenume, fie ca nume de familie, așa, ca ignoranții…
–Și care e problema, mă rog?
–În ritmul ăsta, să nu te miri dacă se umple istoria de voievozi ca Ionescu, Popescu și Popa-Pripici.
–Și Popa-…
–Da, și domn Tăchiță, și Petcuș, și Zapisescu, toată gașca-n păr!
–Nu, vreau să zic, de ce Popa-Pripici?
–Pentru că sînteți niște idioți care simt nevoia supremă să-i demonstreze lui Hohenzollern-Sigmaringen că, în materie de cratimă și două nume, voi ați fost primii în Țara Românească.
1 comentariu