Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Istorii corecte politic – Moise și fuga de responsabilitate din Egipt

Zoom Istorii corecte politic – Moise și fuga de responsabilitate din Egipt

Deși inițial își notase în agendă „Moise, ora 9, tufiș, muntele Sinai“, Dumnezeu decise să se abată puțin de la planul divin și să se arate alesului Său mai devreme.

Moise era încă în țara Egiptului cînd Domnul îi apăru în față. Nu era tufiș în flăcări, dar era foc și pară.

–Moise, ce ai făcut, Moise?

–Voința Ta… Doamne?

–Cum voința Mea, Moise? Eu ți-am zis să te duci să vorbești cu omul ăla, să vă înțelegeți. Și tu ce-ai făcut? I-ai umplut țara de broaște și lăcuste și coropișnițe. Parcă văd că, dacă nu te opream, invocai și o ploaie de rîme, din alea mari cît viermii de nisip de pe Arrakis. M-a sunat Anubis, ăla cu cap de șacal, schelălăia și făcea spume la gură că i-ai făcut ăstuia țara praf. Bă, tu-ți dai seama că va trebui probabil să-l eutanasiez pe Anubis pentru că nu știu sigur dacă e turbat de furie sau turbat simplu? Moise, tu știi cît durează să eutanasiezi un zeu nemuritor? Ce ai de spus în apărarea ta?

–Am împlinit porunca, Doamne! Am adus cele zece plăgi!

–PLĂJI!!!!!! Plăji, Moise, nu plăgi! Ți-am zis să-l duci pe faraon pe alea zece plăji de fițe ale Egiptului, să-l îmbeți cu shot-uri și dimineață era gata convertit la dreapta religie, numai bun să-l convingi să vă dea viza de Canaan.

–De unde știi, Doamne?

–Pentru că sînt atotștiutor, Einstein!

–Moise, Doamne, nu Einstein. Să nu se interpreteze, Dumneata ferește, că ai fi rasist și că ai crede că toți sîntem la fel. Da’ revenind, de unde să fim noi siguri că dimineață era convertit?

–Pentru că orice om de bun-simț zice „Doamne, jur că nu mai beau!“ cînd se trezește mahmur.

–N-am auzit pe nimeni să zică asta.

–Poate pe aici, unde-s nesimțiți fără Dumnezeu care se închină la gîște și hipopotami. Eu aud aceste vorbe zilnic de la cei care trăiesc în Grădina Maicii Domnului.

–Păi, stai, Doamne, că ăia-s sfinți.

–Nu sînt sfinți, sînt doar niște cetățeni care se aghesmuiesc. Și care uneori cad în păcatul preaaghesmuirii pentru că ar fi fost păcat să n-o facă. Dar să lăsăm acest paradox tipic românesc și să revenim la tine: cum explici acest comportament incalificabil, Moise?

–Păi… e cum ai zis Tu, Doamne: am înțeles eu greșit plăgi în loc de plăji. A fost o mică eroare lexicală. Voi depune toate eforturile să-mi însușesc această lecție dată de lipsa de comunicare.

–Bine, Moise, lipsă de comunicare, dar atunci de ce ai mai cerut bani de la poporul lui Israel ca să-l mituiești pe faraon?

–Dar de unde…

–Pentru că sînt omniprezent, Moise, și te-am văzut. Cum comentezi fapta ta?

–Nu pot să comentez, pentru că orice comentariu ar fi folosit ca să justifice un stereotip greșit și jignitor despre etnia mea.

–Și faptul că le-ai luat banii n-a fost greșit și jignitor?

–Nu, ăla a fost gheșeft.

–Și ce-o să-i zici poporului Meu dacă se oftică faraon și vă dă pe toți afară din Egipt pentru măgăriile tale?

–Să nu-mi mai ceară banii înapoi după ce m-am zbătut să-i scot pe gratis!

13 vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta