Istorii corecte politic – Motanul Încălțat, cavaler al echității politice, administrative și alimentare

Motanul o luă la fugă înaintea caleștii împărătești și, cînd întîlni primele grupuri de țărani, le spuse:

–Stimați țărani, cînd va trece delegația oficială pe aici și va întreba ale cui sînt toate bogățiile din jur, voi să spuneți că sînt ale marchizului de Carabas.

–Ba eu știam că terenurile agricole au fost concesionate unor escroci care nu plătesc statului mai nimic! zise un țăran.

–Și eu știam că pădurile sînt ale semi-nemților de la Schweighofer, luate pe niște condiții despre care nu comentez, pentru că ăia au drujbe! zise altul.

–Iar eu știam că lacurile și rîurile au fost într-atît de braconate și poluate încît acum abia dacă mai prinzi apă chioară! zise al treilea.

–Stați puțin, oameni buni, cum ați putut ajunge la o concluzie atît de greșită? întrebă mirat Motanul.

–Trăim într-un ținut în fruntea căruia se află, măcar nominal, un căpcăun nesimțitor, îl lămuri cineva.

–A, da, în acest caz confuzia voastră este perfect explicabilă, fu de acord Motanul.

*

Și căpcăunul, fidel poveștii, se transformă în șoricel și așteptă săritura fatală. Și așteptă… Și continuă să aștepte… După care, brusc, mai așteptă nițel…

–Hai, băi, odată! îl zori el pe Motan. Mănîncă-mă azi!

–Îmi pare rău, am prietenă! încercă Motanul să-l refuze fără să-i ofenseze sentimentele.

–Nu, serios, asta trebuie să faci acum. Literalmente! Nu e vreo referință subtilă la o practică destinată unor adulți care consimt. E sensul de bază al verbului.

–Adică tu chiar zici să te mănînc?

–DA!!!!!

–Vai, ce scîrbos!

–Bine că ești tu frumos, ce să spun, zise căpcăunul puțin jignit în sentimentele sale de soupe du jour.

–Nu, vreau să zic ce scîrbos să mănînci carne în general! Eu sînt vegan.

–Păi bine, și atunci ce facem?

–Ai putea să te transformi în șaorma de soia?

–Și mai ziceai de mine că-s scîrbos… mormăi dezgustat căpcăunul. Regret, nu. Puterile mele îmi permit să mă prefac doar în animal. Uite, special pentru tine, aș putea să devin un melc de mare cu clorofilă. Aș fi parțial plantă, deci destul de divers și inclusiv pentru dieta ta…

–Acum regret eu, dar nu.

–De ce? Tehnic, ești francez, deci tu clar mănînci așa ceva, alături de baghetă și bătaie în războiul mondial.

–Știu, dar încerc să lupt și împotriva acestui stereotip culinar.

–Și atunci ce facem? Dacă nu mă înghiți nu se mai însoară fiul morarului cu prințesa…

–Nu-i nimic, și așa gagica e lesbiană.