Sub zidurile cetății Neamțu, armata neînvinsă* a regelui Jan Sobieski s-a desfășurat pentru un asediu serios. De pe metereze, plăieșii se uită mirați cum un mustăcios țanțoș pășește în fața porții celei mari și face semn că vrea să le vorbească.
–Uăi, ficiori, eu n-am mai citit ziarele în ultima vreme, pentru că sînt scrise în chirilică și m-am temut să nu fie propagandă rusă, deci nu sînt la curent cu evenimentele. Voi aveți idee cine e ăsta? întrebă Nechifor Căliman, starostele cetății.
–După mustață pare Lemmy de la Motorhead, mormăi înțelept primul străjer Onofrei.
–Fii serios, Lemmy cu freza asta castron? îl contrazise al doilea străjer Samoilă în timp ce-și netezea tricoul cu Metallica.
–Poate că e un imitator, un animator din ăla ieftin pe care-l comanzi pentru petreceri de copii, stărui Onofrei.
–Asta se poate. Uite, are o armată de colaboratori după el, toți îmbrăcați ca de bal mascat. Și steagurile alea par genul pe care să le combini ca să-ți iasă „La mulți ani, Licușor, 5 ani!“ sau ceva de gen. De aici, concluzia e clară…
–Uăi, ficiori, aiștia-s veniți să ne pungășească! mormăi sapiențial starostele Căliman. Întîi îți sună la ușă, îți iau ochii cu un tort din ăla ieftin, de la Coșcogeamitea, îți cîntă „Mulți ani trăiască!“ și după aia îți cer parale pentru toată trupa. Și degeaba le zici că au greșit adresa, ei o țin una și bună că au prestat un serviciu și dacă nu plătești te vor băga în baza de date a datornicilor și nu mai poți să-ți iei credit peste 400 de ani, cînd jecmăneala cea mai nesimțită va fi rebotezată „sistem bancar“.
–O chestie nu înțeleg, stărui Onofrei încruntat.
–Numai una? zîmbi moș Nechifor ca un coțcar, pentru că, din motive știute doar de el, starostele adora referințele cultural-obscure la Coșbuc.
–Da, ce-i aia „Coșcogeamitea“?
–Și-a făcut Mega rebranding pe valorile tradiționale, să nu mai zică lumea că e lanț de prăvălii fanariote.
–Și de ce nu i-au zis „Ditai“?
–Iete-așa, ca să se mire plăieșii!
Discuția filologică amenința să dea în clocot, pentru că românii apreciază nuanțele de limbaj, sînt viu interesați de dezbateri și, mai ales, adoră să-și dea cu părerea în chestii care nu-i privesc absolut deloc. Dar taman atunci Sobieski își ridică falnic vocea:
–Bine v-am găsit, oameni buni! zise el mieros făcîndu-le din ochi. Noi sîntem un grup de turiști și ne-am rătăcit. Putem să intrăm? le făcu iar din ochi.
–Sînteți vampiri? întrebă Samoilă, care pricepuse ad litteram lecțiile de istorie despre străinii care sug sîngele bietei țări.
–Nu, nu sîntem vampiri. Putem să intrăm? și iar le făcu din ochi.
–Dar de ce vreți voi să intrați, anume? întrebă starostele Căliman.
–Păăăăăi… să folosim toaleta?
–Din păcate, e stricată. Mergeți și voi mai departe, e o fînărie la prima răspîntie.
–O ce, mă?
–O fînărie, că doar n-o să pui benzină în cal! îl lămuri starostele. Hai, drum bun!
–Am putea să intrăm ca să-ți mulțumim pentru indicații? întrebă regele. Și iar făcu din ochi.
–Ficior, tu ai un tic nervos? Cauți un vraci să te lecuiască?
–Umm, nu…
–Atunci de ce tot îmi faci hoțește din ochi ori de cîte ori îmi ceri să intri?
–Pentru că sînteți o țară de hoți și sper că așa ne vom putea înțelege! răbufni regele.
–Măsoară-ți cuvintele, cumetre! Ce, ți-am băgat noi mîna în buzunar?
–Nu, dar mi-ați vîndut un cal cu certificatul de naștere dat înapoi! Și, la primul popas, mi-ați furat și potcoavele de iarnă!
* în ultimele 24 de ore
1 comentariu