Pași grei bătură lespezile de piatră ale palatului din Tîrgoviște. La auzul lor, vodă Țepeș se răsuci cu un zîmbet șăgalnic către cel care stătea de-a dreapta sa și spuse:
–Cred că ne gîndim la același lucru, nu-i așa, boier Mitropolit?
–Da, Măria Ta. Ar fi vremea să pui parchet și niște covoare, dă-o naibii de sărăkie. Mai ales de cînd le-ai dat străjilor ciubote oțelite, sună de scoală morții din mormînt. Nu vreau să mă plîng, dar numai săptămîna asta am avut deja trei apocalipse cu zombie.
Intrară străjile, aducînd pe sus o femeie speriată, atît de speriată că i se ridicase tot părul în cap și nici fusta, atîta cît era, nu dădea semne că ar vrea să stea prea jos.
–Care-i pricina care-o aduce aici? întrebă Țepeș.
–Măria Ta, am prins această femeie la răspîntie în timp ce acosta trecătorii și îi invita să… mă-nțelegeți…
–Nu, nu cred că înțeleg, spuse Țepeș.
–Femeie singură și independentă la răspîntie, ce putea să facă o femeie singură și independentă la răspîntie?
–Feminism intersecțional?
–Nu, Măria Ta, că fapta ei avea treabă cu sexul, nu cu genul.
–Și care e diferența?
–Cînd fac sex, gen de plăcere doar dacă plătește în plus, îl lămuri femeia.
–Cred că verbul la care te referi e „gem“, medită cu voce tare Mitropolitul.
–Tot ce se poate, mai ales că ăla e substantiv, zise femeia. Dar ce știu eu, adăugă ea repede, văzînd că se înfurie Mitropolitul. Dacă aveam o educație cît de cît nu mai făceam asta la răspîntiile drumurilor.
–Și ce ai fi făcut? întrebă vodă.
–Același lucru, dar într-un cadru mult mai agreabil.
–Adică ai fi trăit în păcat? exclamă revoltat Mitropolitul.
–Nu, aș fi trăit împăcată, că se face acordul.
–Cu ce, femeia lu’ Dumnezeu???
–Nu știu, ți-am zis că nu sînt educată.
–Bine, dar tu de fapt ce faci acolo, la răspîntie? interveni Țepeș nedumerit.
–Face evaziune fiscală, Măria Ta, explică una dintre străji. Nu dă hrisov!
–Hrisov? întrebă femeia nedumerită.
–Zapis, îi explică doct Mitropolitul. De ce nu dai zapis la oameni, femeie?
–N-am! ridică ea mîinile exasperată în aer. Le-am zis și la oamenii ăștia: de unde să vă dau eu dacă n-am? Nu s-a împărțit la mine în casă tot așternutul cu fiecare care a venit? De unde să dau mai mult dacă atîta e?
Peste sala tronului se lăsă brusc liniștea. Părea că toți cei prezenți cugetă adînc la vorbele pline de înțelepciune ale femeii. „Parcă ne-ar fi vorbit din carte!“, își spuse Mitropolitul și gîndul acesta îl făcu să se uite la ea cu luare-aminte. Măi să fie! Nu cumva…
–Moromete, tu ești? întrebă Mitropolitul uimit peste măsură.
–Nu, nu sînt eu! răspunse femeia. N-ai și tu o țigare, bărbosule?
–Băi, da’ ce te-ai schimbat, băi băiatule… remarcă Mitropolitul.
–Pe toți ne schimbă greutățile vieții, filosofă Moromete.
Să mai zică cineva că nu e arhetipul intelectualului .
