E o chestie ciudată (și nu prea) cu Olimpiada de la Soci. Pentru că politica a furat startul, sportul e obligat să concureze doar pentru locul doi. E ca-n bancuri: îl montezi echipaj de bob, îți iese tot tanc. Aleargă biatloniștii, vezi vînători de munte. Sar ăia cu schiurile, te sperii de avioane. Și tot așa. Războiul Rece de altădată s-a transformat într-un mai căldicel (dar nu mai puțin susținut) război al imaginilor, al reprezentărilor. Dacă ursulețul Mișka a patronat Olimpiada de la Moscova ’80, ei bine, acum tigrul Volodea Putin a devenit mascota Jocurilor de la Soci 2014. Celelalte mascote, alea oficiale – ursul, iepurele, leopardul – sînt simple jucării de paie, un fel de medvedevi din regnul animal. Omul momentului, Supremul, este Putin. În jurul Lui se învîrt atîtea comentarii. El stîrnește verva atîtor analiști. La urma-urmei, a ieșit după pohta-i ce-a pohtit: este Olimpiada lui Putin din Rusia lui Putin. În replică la ofensiva de imagine, adversarii de pe frontul comunicării au replicat dur, și pe bună dreptate, speculînd erorile inamicului. Iar țuțerii din media au tăbărît voios și, din păcate, necritic asupra unui subiect imens cît un imperiu. Măi, fraților comentatori și analiști, mai rafinați, mai rafinați! Ca să-ți dovedești dușmanul, trebuie mai întîi să-l cunoști. N-ajunge să vehiculezi niște locuri comune. Uneori, poate fi mai complicat. Iar în Rusia, totul a fost întotdeauna mai complicat.
Cel mai simplu clișeu de la Olimpiadă: rușii lui Putin sînt comuniști. Oamenii de dreapta (respectiv, dreapta!) au văzut niște seceri și ciocane la ceremonia inaugurală și, tot de-a dreptul, au decretat: uitați, Rusia lui Putin se vrea continuatoarea URSS-ului! Sigur, e mai comod așa, să aplici o etichetă roșie.Vînătorii mai experimentați de simboluri ar ochi, însă, că organizatorii băteau în altă parte. Ținta feeriei pe gheață de la Soci a fost să arate că perioada bolșevică nu-i decît o etapă integrată organic într-o curgere istorică mult mai amplă, venită din vechime, întru măreția și slava Măicuței Rusia, în veacul-vecilor, amin! Putin nu se raportează la cincinalele lui Brejnev, ci la secolele visate de Petru cel Mare. Aidoma țarilor, s-a înconjurat de gărzi fidele și boieri supuși, îndestulînd norodul cu niște ciozvîrte de la Marele Ospăț. Ereticii și pidosnicii nu-s prigoniți ca-n comunism, ci afurisiți ca-n Evul Mediu, cînd Moscova se închipuia A Treia Romă. Că se încalcă democrația și toate libertățile, că-i tiranie în Rusia? Da, sigur că da! Dar nu-i din nostalgie pentru defunctul regim ilegitim și criminal, ci e doar în numele țarismului soft. Iubitoarea țarină Ecaterina cea Mare coresponda cu Voltaire, iar sportivul Putin face variațiuni, la un ceai, cu Bach, prezidentul Comitetului Internațional Olimpic. În vremea asta, unii au rămas încremeniți în tranșeele Războiului Rece, de nu mai văd unde arde acum. Brrr!
Cît despre Rusia, ce-avem noi cu Rusia? Își vede de-ale ei. Pentru noi, rămîne ca o frescă fascinantă, uriașă. Ca s-o admiri, e bine s-o privești de la distanță. Altfel, prea de aproape, riști să te strivească detaliile.
