Dacă ați întreba un om de bună credință, el v-ar spune că Megalodonul este în mod sigur capul unei familii mafiote de rechini care simte nevoia unui nume extrem de emfatic pentru a compensa… pentru ceva. Și dat fiind că rechinii au două penisuri, știm exact de ce a preferat Megalodon și nu Megadon.
De aici, posibilitâțile devin nelimitate. Poți să invoci spiritul lui Francis Ford Coppola și să te dezlănțui în The Sharkfather. Măcar pentru scena aia în care un rechin trădător al familiei este trimis să se înece în fundul mării cu pantofi de ciment pe aripioare.
Sau, dacă vrei o abordare mai modernă care nu este rasistă la adresa rechinilor, n-ai decît să-l lungești pe canapea, să-i adaugi vocea și mimica lui Robert de Niro și să invadezi Internetul și sălile de cinema cu trailer-e care spun, fără să moară instantaneu de rușine: „Billy Crystal în Cu Rechinașu’ la psihiatru”.
Dar nu e cazul. Întrebarea a fost pusă unor americani ignoranți și unor chinezi prozaici, deci răspunsul nu poate fi decît „Film cu monstru mare, Gojira, Mac dublu cu un tip numit Mac drept chiftea”.
Să zicem că premisa e acceptabilă. Nimeni nu mai merge de zeci de ani la cinema cu pretenții de Citizen Kane. Atîta vreme cît alea două ore sînt umplute cu un escapism decent, alegerea este acceptabilă.
Prin urmare: pe undeva, pe marginile Gropii Marianelor, un milionar excentric și scris foarte prost a finanțat o megalostație de cercetare marină. Una capabilă să atingă fundul gropii și să treacă dincolo de el, în căutarea unei noi lumi, nedescoperite, a cărei primă reprezentare pe ecran ar trebui să dea fiori publicului.
Nu vă grăbiți să vă înfiorați. Groapa Marianelor nu e Pandora și regizorul de față a avut la dispoziție propria lipsă de imaginație, nicidecum forța creativă din spatele lui Avatar. Unicul scop al incursiunii este să stîrnească fiara din adîncuri și să dea brînci acțiunii în valuri.
Dacă i se poate reproșa ceva debutului de film este că fușerește perioada de așteptare. Orice film cu monștri care se respectă are ritualul său: pace și prietenie peste care pare să planeze o amenințare neștiută, mici indicii ale dezastrului implacabil, apocalipsa se adună zdravăn la orizont, toată lumea armageddonește disperată vreme de-o oră, inșii se organizează într-un grup de eroi salvatori, preferabil nu patru, că dă foarte prost, binele învinge măcar parțial, dacă e vorba să iasă și o continuare. De obicei nu iese, sau iese direct pe video, dar asta contează mai puțin. Dar perioada de suspans de la început, aia cînd dezastrul încă se jenează să bată la ușă, poate ridica un film din mediocritate sau îl poate scufunda. În cazul de față, Groapa Marianelor nu e doar o alegere întîmplătoare.
Jason Statham e bun. Mai ales în comparație cu restul distribuției, umplută cu actori submediocri, a căror moarte violentă în fălcile rechinului aduce un sentiment de satisfacție, plus îngrijorarea că digerarea unor asemenea saltimbanci e o cruzime la adresa animalelor.
Pentru ceva despre un Megalodon ucigaș, filmul are o lipsă cumplită de rechin. Sărăcia sau calicia au condamnat filmul la zeci de cadre în care ditamai huiduma este redusă la o aripioară ieșită rușinos din spuma mării sau la apariții tăiate scurt, la limita milisecundei, destul cît să dea impresia că ai văzut ceva, dar în mod cert mult prea puțin pentru un an în care Jurassic Park umplea cadrul cu tone de dinozauri, fără să ciuntească acțiunea. Prin comparație, pînă și străvechiul Jaws, cu tehnicile lui de mileniul trecut, are bunul-simț să umple cadrul pe final și să arate dihania în toată splendoarea ei.
Ultimul sacrificat este tonul, prins între Scylla dramaticului și Charibda glumelor care sigur sună bine în chineză, pentru că în engleză sînt extrem de proaste. Practic, filmul pare un cîine filosof care se întreabă, în timp ce se linge unde îi place lui mai mult: „Bă, eu ce fac aici, dau sau iau?”.
Singurul lucru decent este acțiunea. Puțin cam dezlînată și complet nesusținută de logică, dar destulă cît să nu plictisească. Sincer să fiu, The Meg ar fi ieșit un film infinit mai bun dacă renunțau complet la dialoguri și filmau direct doar scenele de bătaie cu pocitania.
The Meg. R.: Jon Turteltaub. Cu: Jason Statham.
