1 octombrie
Azi nu m-am mai jucat cu paletele, rotorul și turbina. M-a certat mama, de-am crezut că o să-mi dea cu linia la palmă și c-o să mă pună pe coji de nucă. „Unde ai fost, fetiță neascultătoare?“ „Pe cer, mama, să mă joc cu copiii.“ Tata a scos un abur gros pe nări, iar mama m-a înșfăcat de o șuviță albicioasă. „Nu ți-am zis să nu mai ieși din casă (casa noastră e în tubul de evacuare)? Vrei să se supere Olivia și să ne afurisească?“ Nu știu prea bine cine e Olivia asta, dar cred că e mare vrăjitoare. Cînd aude de ea, pînă și tata, care e cel mai tare din evacuare, se pierde cu firea și se topește pe cer.
2 octombrie
Mă uit cu melancolie pe cer și observ că toți prietenii mei sînt consemnați la domiciliu. Ah, ce frumos era cînd ne întindeam pe cer, în urma avioanelor! Tata spune că, pe vremuri, copiii alergau chiuind cînd vedeau dîre pe cer, da’ eu nu cred. E imposibil așa ceva. Trebuie să fii foarte-foarte atent cînd scapi. Să fie noapte, deasupra oceanului, departe de această Ochilă, care ne raportează și ne alungă fără milă. Ce ți-am făcut noi, Olivia? Unde ne gonești?
3 octombrie
Azi era s-o pățim. Am ieșit la joacă trei avioane de vînătoare și am împletit looping-uri și opturi, cînd, ce să vezi?, am trecut pe lîngă un avion al companiei TAROM. Ne-a văzut cineva prin hubloul avionului cum ne zbenguiam deasupra Porților de Fier și ne-a reclamat la stewardese. Greu l-a potolit echipajul. Cam toți pasagerii ne-au făcut poze. Tata s-a înnegurat și a convocat, în noaptea aceea, o ședință mondială. Au venit rubedeniile taman din Australia și din Patagonia, dar n-am înțeles ce au hotărît, că am adormit. Înainte să închid ochii, cineva a strigat din fundul depozitului de combustibil: „Moarte asupritorului, s-o prindem, s-o legăm și s-o lăsăm în aer!“.
4 octombrie
Nu e bine că am adormit. Se pare că, la ședință, s-a hotărît să ne schimbăm înfățișarea. Să fim albaștri ca cerul. Iar cel mai viteaz dintre noi să se strecoare așa, albastru, pînă la reședința de vacanță a tiranului și, înarmat cu o sfoară, să îl răpească. Toate bune și frumoase, numai că nimeni nu a avut curaj să se sacrifice. Mătușă-mea, din Groenlanda, ar fi zis: „Ia mai spălați-vă cu ea pe cap și nu mai ieșiți din Romănia!“. Noi, copiii, am rămas muți și în lacrimi. S-a pornit ploaia și ne-am topit.
368 de vizualizări
