Ușa se izbi de perete și, din prag, Lancelot susură suav, destul cît să sperie găinile din curtea castelului și să trezească cei cîțiva morți din micul cimitir din spatele bucătăriei regale.
– Arthure, scoală, bă, veni un regizor de la Londra să facă film cu tine!
Regele ridică maiestuos un ochi, privi uimit așchiile și zăvorul greu de fier care ajunseseră în mijlocul camerei, se întrebă nedumerit „Exact câtă putere are ăsta?”, își mută privitea spre Lancelot și apoi oftă deznădăjduit. Era inutil. Deșteptul iar intrase ca la turnir.
– Bă, ți-am mai zis. La fiecare zece ani vine cîte un regizor, dă țara peste cap și rezultatul e un film tîmpit. Taie-i capul și zi-i că am treabă.
– Stai, bă, ce de data asta va fi dife-
– ȘI RESPECTĂ PROTOCOLUL CÂND VORBEȘTI CU MINE!!!!
-Stai, bă majestate, că de data asta va fi diferit?
Arthur scutură și mai deznădăjduit din cap. Lancelot, obișnuit să-și facă vacanțele doar pe la bulgari, conchise că era o încurajare fățișa să continue:
-A, simplu. Regizorul ăsta e un băiat care face filme pretențioase cu gangsteri englezi. N-are cum să iasă prost.
-Da, pentru că limba engleză are termeni și mai umilitori.
Arthur avea dreptate. Limba engleză are termeni mult mai umilitori. Toți utilizați până la tocire în cronicile despre noul film al lui Guy Ritchie.
E drept, începutul părea promițător: muzică parfumată celtic, elefanți gigantici, furați cu nesimțire din Lord of the Rings, asediul Gondorului pare să atungă punctul culminant, Uther Pendragon ia sabia și rezolvă ninja-style pe Sauronul care a pornit asediul. Te și miri de talentul regizorului de-a aduna atîta clișee în doar cîteva minute de film. Ulterior, devine clar că debutul era doar momeală filmată pentru trailer, restul fiind mitul arturian dezbracat de legendă și acoperit cu boarfele mizerabilismului.
Povestea – ar zice unii – iese de bunăvoie din făgașul clasic și preferă șanțul mahalalei unde e bordelul menit să-l crească pe orfanul Arthur. Mai degrabă, Ritchie mută scenariul pentru că e pur și simplu incapabil să gestioneze un film plasat în afara zonei lui de comfort. Înconjurat de o clică ignorabilă, dar dotată cu nume golănești, Arthur pare mai degrabă un personaj din Reservoir Mutts, destinat să facă o combinație cu telefoane pe net, nu să conducă floarea Camelotului la victorie. Filmele cu eroi funcționează în măsura în care cineastul știe să surprindă zbuciumul celui destinat măreției. Sună a motivațional, dar măreția pornește din ambiția interioară. Altfel, poate să tragă de tine Zîna Fermecată pînă se plictisește, tot un lache care face pe ventilocul cu calul rămîi. Ori, aici, Arthur devine rege pentru că trebuie. Personajele se dau peste cap să-l ajute, regizorul se chinuie să tragă cadre cît mai scurte cu drumul inițiatic – niște secvențe triste în care Arthur se bate cu niște șobolani și niște lilieci prea clișeu și pentru un RPG de duzină – iar personajul negativ e impresionant doar prin dialogul penibil la care participă. Aș vrea să cred că Jude Law a comentat – ca Harrison Ford pe vremea lui Star Wars – „Guy, poți să scrii idioțenii pompoase, dar nu poți să le zici!” Dar, după scîrba suverană în care joacă, bănuiesc că tot ce-a zis a fost „Zece mii scena scurtă și filmback iz fifty”
Acțiunea? Am văzut mai multă acțiune într-un film porno pentru mormoni. Judecînd după debutul mincinos, ai spera la șarje de cavalerie, dueluri pe muchie de zweihander, balauri, magie, monștri, armate imense care își dispută victoria. Revin, Guy Ricthie e un băiat care face filme despre mica țigăneală englezească. Atîta știe el. Deci acțiune se limitează la cafteli meschine între ziduri, prea rapide pentru a fi savurate și prea întunecate pentru a fi văzute. Vîrful penibilului e atins în anticlimactica bătălie finală, copiată în cel mai grosier mod din Dark Souls, începînd cu efectele speciale lipite pe antagonist și termiînd cu „Dă și rostogolește-te la dreapta!” Mai lipsea doar ecranul cu „You died”.
Actorii? Protagonistul n-are destulă charismă nici pentru rolul de „jumătate de cal”, Merlina e o strîmbă care vorbește fără bolta palatină, Jude Law a venit pentru bani de taxi și restul sînt perfect uitabili.
Singurul film bun despre legenda arturiană rămîne Monty Python’s Holy Grail. Și ăsta? Ăsta probabil va atinge statutul de legendă și va fi cîntat de poeți în versuri nemuritoare:
E lung pămîntul, ba e lat,
Dar ca „Legenda…” de ratat
Nici astăzi film pe lume nu-i.
Guy Ritchie, geniu’ satului,
Stătea în scăunelul lui
Regizoral.
King Arthur: Legend of the Sword R:Guy Ritchie. Cu: Charlie Hunnam, Astrid Bergès-Frisbey, Jude Law
