Sîmbăta trecută, în cabana în care stăteam a avut loc Apocalipsa: un majorat şi aproximativ 3.600 de copii aflaţi în excursie. Ăia de la majorat au fost cuminţi, în schimb, dracii ăilalţi au urlat pînă la ora 3, şi-au smuls hainele de pe ei, au sodomizat cerbul din curte, s-au bătut cu salam, totul sub privirile admirative ale însoţitoarei de grup care, la un moment dat, l-a înhăţat pe unul şi l-a aruncat printr-o uşă închisă.
Momentul culminant al serii a fost însă pe la ora 4, cînd am decis să le cumpăr tăcerea cu alcool. N-au vrut. În schimb, un puştiulică negru, pe care ceilalţi îl strigau Danezul, m-a privit pe sub ochelarii de soare, a dat jos cele două bunăciuni de clasa a IX-a de pe el şi m-a întrebat. „Da’ un Nokia nu vrei să cumperi, boss? Îl dau eftin! Cinşpe sute“.
