Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Legumele și pastrama trufanda

Zoom Legumele și pastrama trufanda

Cînd mă duc la piață, trimis cu lista sau împreună cu Daniela, mă simt ca în copilărie cînd mă duceam la Hala Traian ori la Piața Unirii să cumpăr diverse. Pe atunci nu aveam listă. Mi se spunea să iau aia și ailaltă, ceea ce mi se părea o misie atît de importantă încît țineam minte cu cîte legături de ceapă, de usturoi și de ridichi trebuia să mă întorc acasă. Mai erau roșiile și castraveții. Pînă să cumpăr ceva dădeam o raită prin toată piața, ca să compar prețurile. Nu mă pricepeam la raportul dintre preț și prospețime, așa că uneori aduceam acasă triumfător legume care costau puțin, dar care nu mai erau bune de nimic.

Pe atunci nu se găseau banane și portocale la tarabe. Dar caisele și piersicile aveau gust de caise și de piersici, nu de ierburi dulci.

Acum, a început un război politic – ce să vezi? – împotriva legumelor de import care le beregățesc la preț pe cele autohtone. Or, ce văd eu cu ochii mei la piață? Că roșiile de import costă mai puțin decît jumătate din prețul roșiilor românești trufanda. Din cîte știu, însă, legumele de import trec pe la vămile noastre ca și cum n-ar fi. Un expert în acest domeniu mi-a spus acum cîțiva ani că singurul impozit pe care-l plătesc cei ce aduc în țară asemenea mărfuri alimentare e șpaga de la graniță. Sînt aduse în vagoane auto frigorifice, încărcate cu lăzi de sus pînă jos. Apoi importatorii stabilesc și prețul de vînzare la kilogram. Așa se face că amărîții care le cumpără și care le vînd în piețe preferă să li se strice marfa pe tarabe decît să scadă din preț.

Chestia asta e însă valabilă și pentru legumele autohtone, al căror preț e stabilit de cei care le adună de la producători. Așa că chiar dacă, la fel ca în copilăria mea, caut prețul cel mai mic, mă trezesc că și roșiile care nu-și merită prețul sînt oferite pe aceiași bani ca roșiile scumpe, care costă la kilogram cît carnea. Ceea ce parcă nu-i în regulă.

Asta mi-a adus aminte de “Pastramă trufanda”, povestirea lui Caragiale. Acolo, cineva trimite carnea părintelui său la Ierusalim, fiindcă oasele răposatului nu putrezesc. Carnea cu pricina, transformată în pastramă, îl face pe purtătorul ei, care nu știe ce transportă pe corabie, s-o consume. Tehnic vorbind, dacă purtătorul sacului cu pastramă ar fi ajuns la vamă ar fi pățit nepățite. Asta dacă nu cumva vameșii de atunci nu i-ar fi cerut un peșcheș ca să-l lase cu nicaiva pastramă în locul hainelor răposatului cu care el credea că a pornit la drum.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale