Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Lideri PNL, deciși ca la alegerile următoare să pună pe liste și alți călători din metrou

Zoom Lideri PNL, deciși ca la alegerile următoare să pună pe liste și alți călători din metrou

După academicianul și neurochirurgul Leon Dănăilă, conducerea PNL e hotărâtă să coopteze în garnitura partidului și alți cetățeni care călătoresc cu metroul. Alina Gorghiu a atras atenția că vagoanele de pe magistrala M2 IMGB-Pipera reprezintă, practic, pepiniera partidului și că nici un vagon care circulă pe această linie nu trebuie ignorat.

”Ne-am propus să fim un partid care funcționează după criterii meritocratice. Călătorii de la metrou vor avea șanse egale de a ajunge pe listele noastre, indiferent dacă s-au urcat în primul vagon, în ultimul sau undeva pe la mijloc. Nu ne interesează. Important e să aibă la ei o pungă de plastic și să facă vizualizări pe Internet. Desigur, am prefera niște călători care stau în picioare, după ce tocmai au cedat locul unei gravide, dar asta e, nu e momentul pentru pretenții absurde”, a explicat Alina Gorghiu, amintind că mulți politicieni de succes au început așa.

Strategia Alinei Gorghiu are însă mulți critici în partid. Unii liberali o acuză că e superficială atunci când face asta și că mult mai potrivit ar fi să pună pe liste oameni care călătoresc cu tramvaiul ori cu troleibuzul. ”Nu înțeleg de ce trebuie să apelăm la oameni care merg cu metroul. Atât de jos am ajuns? Oameni buni, e plin troleul 85 de pensionari cu anvergură politică. Eu zic că acolo îi vom găsi pe următorii Brătieni”, a declarat un lider liberal care a vrut să-și păstreze anonimatul.



Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia