Pentru că subiectul de azi e prea gras ca să-l stric cu figuri de stil, tropi și alte d-astea, mă rezum la a povesti faptele, sec și chel.
M-am prezentat la hotelul Lidia din Venus cu rezervarea-n dinți. Precizez că respectivul hotel aparține persoanei juridice THR Marea Neagră SA (adică statului), iar eu făcusem rezervarea pe net.
Tanti de la recepție fusese tânără și sprintenă când îl plimba regina Angliei pe Ceaușescu în trăsură, dar acum avea unele dificultăți. Prima ei replică a fost: ”Vaai… dar ați făcut rezervarea pe Internet!”. Întreb dacă asta e o problemă. Sunt asigurat că nu e. A urmat o lungă așteptare: tanti a dispărut, a șușotit cu ”șefa” (altă fosilă) și s-a apucat de butonat la un computer. După minute bune de bâțâit de pe-un picior pe altul, am întrebat ce se întâmplă. ”Nu știu cursul zilei la euro!”, mi-a răspuns dumneaei. I-am sugerat site-ul BNR. L-a accesat iute, din a patra încercare, dar tot nu găsea cursul. I-am sugerat să caute în coloana din dreapta, ”cam pe la mijloc”. S-a uitat până i s-au aburit ochelarii, dar tot nu era bine: ”Da, dar ăsta e cursul de vineri, și azi e sâmbătă!”.
Cu un ușor tremolo în vocea-mi cristalină, i-am explicat că cei de la BNR vor actualiza cursul abia luni, când se întorc la muncă. Radiind, recepționera a purces să caute ”confirmarea de rezervare de la dispecerat”. Evident, confirmarea nu era de găsit. A fost chemată șefa. Nici ea n-a găsit-o, dar a sunat la dispecerat. După minute bune de apeluri, dispeceratul a răspuns, iar șefa a ascultat directivele cu un aer confuz, dar în final s-a dumerit: ”Dumneavoastră ați făcut rezervare pentru o singură noapte?!”, m-a întrebat. Am dat afirmativ din cap (nu mai îndrăzneam să-mi folosesc vocea cristalină).
Într-un final, am completat fișa de cazare: eram fericitul locatar al camerei 513, la etajul 5 (din 5). Am urcat cu un lift care fusese modern pe vremea tramvaielor cu cai, am găsit 513 și am intrat. În Epoca de Aur.
Credeți-mă că nu sunt vreun delicat. Am stat în cămin, am fost în tabere PTAP și-n practică agricolă, am făcut armata. Dar nu am văzut ceva mai sărman decât 513-le meu. Sărac. Vechi. Stricat. Urât. Ridicol. Nu trezea nici măcar furia, ci doar mila. Profesorul Tismăneanu se zbate aiurea încercând să explice maselor că n-a fost bine-n comunism: soluția nu e să scrie cărți deștepte, ci să cazeze masele alea în camera 513, hotelul Lidia, stațiunea Venus, România.
