George Copos a uimit o țară întreagă anul trecut, atunci când și-a publicat lucrarea Pagini Aurii. Era vorba de o carte serioasă, de aproape 800 de pagini, plină de cifre și de nume importante, de care am auzit cu toții: Popescu, Ionescu, Manole, Constantin. Părea că fostul patron al Rapidului a consultat o bibliografie vastă, pe care a conspectat-o cu atenție și răbdare.
Din păcate, lucrarea care l-a scos mai devreme din pușcărie se dovedește un plagiat ordinar. În ea există pasaje ample luate cuvânt cu cuvânt dintr-o populară carte de telefoane din anii ’90, pe care Copos n-a citat-o în nici o notă de subsol. Incapabil să inventeze singur niște numere de fix, fostul patron din Giulești a copiat cu nerușinare munca altor oameni și a prezentat-o comisiei de eliberare ca fiind opera sa.
Copos se apără, însă, și spune că Pagini Aurii e rezultatul propriilor cercetări, care vin pe fondul unor preocupări mai vechi pentru telefonie.
”Ca om care a dat mii de telefoane la viața lui, eram cel mai în măsură să scriu cartea. Cunosc telefonia din toate unghiurile posibile. Am dat mii de telefoane, dar am și fost sunat. De câteva ori mi s-a închis telefonul în nas, iar în alte dăți mi s-a întâmplat să caut pe cineva și să sune ocupat. După cum vedeți, am o experiență vastă. O singură chestie regret că n-am făcut. N-am scos niciodată telefonul din furcă. E un minus al lucrării mele pe care îl accept, dar de aici până la plagiat e cale lungă.”