Imaginați-vă că, spre ghinionul vostru, trăiți în Railton, Pennsylvania, un orășel american de care n-au auzit decît cei cîteva mii de oameni care locuiesc în el. Aici (nu) se petrece acțiunea al cărei personaj principal sînt eu, William Henry „Hank“ Devereaux Jr. (fiul lui Sr., celebrul critic newyorkez abia ieșit la pensie – pun în paranteză informația asta, pentru că nu-mi face nici o plăcere să mi se tot amintească cine e tata), deci, revenind la mine, un profesor de vreo cincizeci și ceva de ani care predă, absent, literatură unor studenți limitați și e, mai mult fără să vrea, șeful catedrei de Engleză a unei facultăți cu mari probleme de buget. După un incident la curs cu un student care m-a scos din sărite cu insolența și greșelile textului lui, mi-am pierdut cumpătul și le-am spus tuturor celor prezenți exact ce gîndesc, că Railton College e capitala mediocrității și că nimeni din școala asta n-are vreun viitor strălucit, afirmații care-au făcut ceva vîlvă în facultate și în presa locală, creînd reacții de dezaprobare și dispreț la adresa mea.
Cam așa ar începe, probabil, profesorul și scriitorul Hank Devereaux să descrie premisele scenariului unui serial despre viața lui – dac-ar avea inspirația și determinarea care-i lipsesc pentru a scrie o a doua carte. Plictisit și blazat de ce (nu) i se întîmplă, Hank se simte mizerabil, dar nu ia absolut nici o măsură ca să schimbe ceva, preferînd să agonizeze sentimental cu gîndul în trecut. Obsedat de amintirile unei copilării dominate de un tată mereu ocupat, care i-a părăsit pe el și pe mama sa cînd avea 14 ani, uneori deprimat, alteori furios, de cele mai multe ori resemnat, dom’ profesor este, din punct de vedere emoțional, un arici care-și zburlește țepii de fiecare dată cînd i se pare că e provocat. Răbufnirile de rebel care se revoltă doar verbal i-au afectat relațiile cu nevasta, fiica și ginerele, cu prietenii și colegii de serviciu nevrotici, fără talent, frustrați sau la limita incompetenței.
Cînd soția, profesor de liceu, primește o ofertă de avansare în cariera academică prin angajarea la o școală din New York și i se ivește, iată, ocazia de a ieși din starea asta deplorabilă și de a pune capăt haosului din viața personală și profesională, Hank refuză, surprinzător, continuînd să se complacă în supa amară a existenței sale. În subconștient, mutarea în orașul în care numele Devereaux reprezintă imaginea unei alte persoane se asociază automat cu senzația că a trăit toată viața în umbra succesului tatălui său.
N-o să te tăvălești de rîs privind Lucky Hank: chiar dacă e încadrat la secțiunea comedie neagră, o să vezi cel mult o dramedie gri pe tema condiției intelectualului provincial care se simte inferior omologului din metropolă, dar nu vrea să arate asta, o satiră seacă a ratării, punctată de monologurile sarcastice din capul lui Hank. Insistînd mai mult cu umorul inteligent pe observații sociale și existențiale cinice, are însă potențial să devină noul comic Woody Allen-style.
Ce reușește deocamdată e să reflecte realist decadența vremurilor pe care le trăim, situația profesorului modern amenințat de reducerile de personal și problemele sistemului public de învățămînt american. Care sînt cu totul altele față de belelele celui românesc: prin comparație, recentul incident din școala prahoveană devenit viral e pură ficțiune.
Lucky Hank, 2023-, dramedia unui om care și-a pierdut orice pasiune, adaptare TV de Paul Lieberstein și Aaron Zelman după romanul Straight Man al lui Richard Russo, opt episoade de 40-47 de minute, difuzat de AMC.
