“M-am născut să fiu valoare”*

Folosim rar în revistă titluri la care n-am lucrat măcar puțin, încercând o parafrază sau un joc de cuvinte. Dar o facem acum, citând titlul unei manele, pentru că se potrivește.

Publicăm rar drepturi la replică. În istoria de 24 de ani a acestei echipe, fie că titlul de pe prima pagină era “Cațavencu”, “Academia Cațavencu” sau, acum, “Cațavencii”, s-au publicat probabil undeva sub 10 drepturi la replică, atunci când articolele nu erau îndeajuns documentate. Dar nu publicăm drepturi la replică pentru articole de opinie. N-am făcut-o niciodată, nu o vom face nici de acum înainte.

Uneori, atunci când nu ajungem la o părere comună în interiorul redacției, publicăm texte care exprimă puncte de vedere diferite. Așa a fost mereu, așa vom face și de azi înainte.

De aceea, cu permisiunea cititorilor noștri mai inteligenți decât ai lor, voi răspunde scurt și la obiect articolului “Oana Pelea și valorile”, al colegului nostru Radu Alexandru.

Radu, stimați cititori, cei mai mulți dintre noi, cei din redacție, apreciem teatrul. Unora chiar ne place, unii încearcă, pe alocuri, să-l promoveze. Pe vremuri aveam o rubrică săptămânală de teatru, azi nu mai avem, căci spectacolele de teatru au început să dispară încet-încet din peisaj. Nu cred că cinematograful înlocuiește teatrul, cred că teatrul este altceva. Este, însă, dreptul colegului nostru de a crede că teatrul nu se mai potrivește secolului XXI.

Mulți dintre cei care au comentat în ultimele zile articolul lui Radu, indignați de ceea ce scrie el despre Oana Pellea, au cerut ca autorul să fie concediat, să nu i se mai dea dreptul să scrie în publicația noastră, să i se taie capul. Dintre aceștia, mulți, de asemeni, erau alături de Mihai Bendeac, recent, sprijinindu-l în lupta împotriva cenzurii. Hotărâți-vă! Dacă un referendum vi se pare costisitor, trageți la sorți. Dar orice ați decide, trebuie să aveți mereu în minte un lucru: nimeni nu va pleca de la Cațavencii ca urmare a unui articol de opinie și nici ca urmare a unor presiuni externe, fie ele politicie, de business sau populare. 

Iar dacă ideea că expunerea unei actrițe se datorează mai mult filiației decât talentului, gândiți-vă că sunt pline cafenelele de tineri actori extrem de talentați, care nu pot juca decât acolo, în piese nereprezentative, pentru că n-au avut șanse unui nume de familie celebru. În osificatul teatru românesc, celebritatea unei rude este un avantaj. E drept, uneori este și o mare povară. Trebuie că lui Radu Beligan i-a fost foarte greu, întreaga viață, să joace în umbra marilor performanțe actoricești ale Lamiei Beligan. Sau lui Ghoerghiu Dej să se dezlănțuie ca tiran, apăsat de sensibilitatea, șarmul și talentul actoricești ale Licăi, căreia îi datorăm construcția studiourilor de la Buftea.

Acestea fiind zise, ne vedem la teatru, unde sper să nu ne certăm din cauza unei actrițe care joacă mai mult în reclame la telefonia mobilă sau pe Facebook, în citate despre câinii maidanezi.

PS: Dacă dumneavostră vi se pare că cineva care dă, în 2007, autografe în numele tatălui decedat în 1983 nu și-a clădit cariera fix pe acest mic amănunt al filiației…

* "M-am născut să fiu valoare" este titlul unei opere muzicale interpretate de Nicolae Guță și Nicu Guță. În familie, desigur.