Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mănăstirea din Parma. Moartea la post-restant

Zoom Mănăstirea din Parma. Moartea la post-restant

Nu ştiu dacă românul mai citeşte Stendhal în general şi Mănăstirea din Parma în particular. Pe vremuri, cînd romanul a fost ecranizat, cu Gérard Philipe în rolul principal, să nu fi citit şi cartea era un semn de pauperitate intelectuală. Pe atunci, dacă vedeai filmul nu te simţeai scutit de lectura cărţii. Chiar din contră. Cînd mi-a picat romanul în mînă, filmul nu mai rula în cinematografe. Încît pentru mine Fabrice del Dongo nu semăna cu Gérard Philipe. 

Aveam vreo 13 ani şi nu-mi plăceau romanele de dragoste şi nici cele cu descrieri lungi. Am şi acum reţineri faţă de romanele „de dragoste”, cele în care personajele sînt aduse din condei, astfel încît nu mănîncă, nu beau, ci doar suferă din amor. Mănăstirea lui Stendhal mi s-a părut un roman palpitant în care dragostea era povestită ca o aventură specială, dar tot ca o aventură. Şi, spre deosebire de alte romane pentru adulţi pe care le citisem pînă atunci, n-avea nu ştiu cîte zeci de pagini plictisitoare, înainte de începe să se întîmple ceva demn de luat în seamă cu personajele. Stendhal nu pierde vremea cu pregătiri de artilerie epică şi nici cu plicticoşenii descriptive cu ajutorul cărora să-şi introducă personajele în acţiune. Începe să povestească chiar din prima pagină şi aşa o ţine tot romanul, cu piciorul pe acceleraţie. Nu pierde vremea cu detalii, ci îşi plimbă grăbit oglinda de-a lungul drumului. Fabrizio creşte rapid şi se duce să lupte de partea armatei „eliberatoare” a lui Napoleon, în ciuda faptului că e sfătuit de nişte vivandiere cumsecade să se apuce de altceva. Rămîne fără cal, care îi este rechiziţionat, rămîne şi fără bani, iar atunci cînd ajunge pe cîmpul de luptă, acolo nu se întîmplă mare lucru, în afară de faptul că unii mai mor în apropierea lui. Fabrizio are un talent de a se băga în încurcături primejdioase care-l face simpatic şi o naivitate idealistă care-l face cuceritor. În aceeaşi măsură însă poate părea şi un caraghios care habar n-are în ce se vîră. Chiar şi atunci cînd Stendhal îl aduce pe Fabrizio pe cîte un platou în care mişcarea epică încetineşte, ca atunci cînd relaţiile sale cu ducesa Sanseverina tind să o ia către un amor vinovat, între mătuşă şi nepotul ei, Stendhal ştie cum să-şi ţină cititorii în priză, cu poveşti secundare, dar cît se poate de vii, cum ar fi cele în care mătuşa îndrăgostită de nepotul ei e asaltată amoros de doi bărbaţi în paralel, Un regişor local şi prim-ministrul său. Cu toată inteligenţa ei, Sanseverina îi va ceda regelui, pe care îl detestă, înainte de a se mărita cu premierul pe care îl respectă, Şi toate astea pentru a-şi scoate nepotul din belelele în care el se tot bagă. Cînd Fabrizio se îndrăgosteşte şi el, în sfîrşit, îi pică ochii tocmai pe fiica directorului închisorii în care se află şi unde ar trebui să fie otrăvit. Iar inocenta fată a şefului puşcăriei se îndrăgosteşte şi ea de tînărul prizonier. Oglinda lui Stendhal funcţionează atît de bine, încît nici una dintre întîmplările prin care trece Fabrizio nu pare trasă de păr. Te trezeşti suporterul lui tot mai necondiţionat, iar atunci cînd el se preoţeşte, ai fi dispus să-i ierţi eventualele păcate amoroase. Din nenorocire, întîmplările vieţii lui Fabrizio îl bagă într-o ultimă încurcătură, de nerezolvat, care-l va face să ia calea mănăstirii, după ce şi-a fentat toţi adversarii şi a păcălit şi moartea care i se pregătea, dar nu şi moartea iubitei sale. Relaţiile lui amoroase, cele care l-au tot salvat pînă atunci, nu-l mai pot scăpa cînd Fabrizio se îndrăgosteşte şi îşi închipuie că ar putea împăca amorul cu uniforma preoţească. Asta fiindcă, în cazul lui, aşa ceva nu se poate. Şi nu-i mai rămîne decît o singură cale, aceea a mănăstirii. Din Parma.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

  • Cine suntem, ce mai vrem

    18 februarie 2020

    „Să se știe cine suntem și ce vrem“, spunea Ion Iliescu în decembrie 1989 despre necesitatea unei comunicări cu ambasada Uniunii Sovietice. Desigur, sovieticii știau destul de bine și cine […]

  • Ludovic autorăstignit a doua oară

    11 februarie 2020

    După ce a fost bătut la școală de niște derbedei, elevul conștiincios Ludovic Orban, sfătuit de domnul diriginte, a decis să-și dea singur palme în fața clasei dacă împricinații refuză […]

  • Războaiele care ne-au prostit

    11 februarie 2020

    Cînd vine vorba despre înapoierea României, două tabere duc greul bătăliei. Una susține că sîntem ținuți pe loc de corupție. Cealaltă e de părere că sîntem victima conspirației internaționale. În […]