Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mesajul hypermarket-urilor pentru românii care le boicotează: „Noi vă vrem doar binele, că banii vi i-am luat deja!“

Zoom Mesajul hypermarket-urilor pentru românii care le boicotează: „Noi vă vrem doar binele, că banii vi i-am luat deja!“

– Bună ziua, am venit să boicotăm hypermarket-ul dumneavoastră!

– Îmi permiteți să pretind că nu știu cauza și să vă întreb, mimînd inocența, de ce?

– Din cauza prețurilor.

– Dar prețurile noastre nu sînt mari!

– Sînt pur și simplu nesimțite! Dacă un preț normal ar fi un copil și unul mare un adolescent, prețurile voastre ar fi un bețiv care face pipi în liftul proaspăt renovat!

– Deci sînteți de acord că nu sînt mari.

– La ce ce nivel au atins, ne-am bucura să fie doar mari.

(brusc fericit) Păi, asta vrem și noi, să venim mereu în întîmpinarea dumneavoastră. Ba chiar să vă surprindem!

– Atunci veniți mai aproape, că parul ăsta plin de cuie nu e îndeajuns de lung.

– De ce?

– Era la ofertă, redus 30%.

– Bine, atunci hai să încercăm altfel. Dacă ne boicotați va suferi producătorul român!

– Aveți dreptate. Ne ia groaza la gîndul cum va suferi producătorul român de Coca-Cola.

– Sau Colgate, de ce nu?

– Sîntem români, hai să nu exagerăm cu pretențiile că am folosi în exces pasta de dinți.

– Clientul are întotdeauna dreptate. Mai bine să revenim la bietul producător român pe care îl veți afecta emoțional cu acest protest.

– Așa este. Și să facem abstracție de faptul că asta e retorică sentimentală, întotdeauna folosită de cei mai slinoși dintre escroci.

– Nu mai spuneți asta, nu vedeți că producătorul român plînge?

– E vorba de același producător român care urlă de ani de zile că marile lanțuri de magazine s-au cartelizat, și-au împărțit zonele de influență, impun prețuri rahitice de achiziție și, în general, o ard monopolist de parcă puțin le-ar păsa de amprenta economică de carbon?

– Nu e același, în viziunea noastră e vorba de altul.

– Cine?

– Unul care să sclavagească la același nivel, dar care să tacă naibii, că din cauza lui suferă democrația.

– Ați putea să ne explicați?

– Dar de cînd așteptam! Avem doar atîția PR-iști gata să vă inunde social media cu păreri sfertodocte despre economie, toate murate bine în catastrofă și smiorc.

– Deci democrația suferă din cauza mesajelor inepte și mincinoase?

– Nu, pentru că libertatea noastră de exprimare este esențială!

– Și atunci?

– Am zis a noastră, nu a lor. Democrația suferă ori de cîte ori populația ne obligă să folosim tactici inovatoare de supracarpetare a unei probleme reale.

– Adică măgării de băgat mizeria sub preș?

– Vă rugăm să păstrați un limbaj civilizat! Noi nu v-am jignit!

– Aveți dreptate: jecmăneala, jumulirea și japca nu sînt jignitoare.

– Ar fi cazul să vă cereți scuze, cît vă facem noile oferte de reduceri cu 10%.

– Deci boicotul funcționează!

– Așa e, boicotul întotdeauna funcționează cînd e făcut luni, după week-end-ul cînd toată lumea face grosul cumpărăturilor.

– Totuși, reduceri! 10%!

– Evident că 10%, pentru că mărim prețurile cu 20%. Fără pasul ăsta intermediar s-ar prinde și ultimul prost.

– Nu se poate! Cineva trebuie să vă oprească!

– Cine să ne oprească? Diploma de Bac a lui Ciolacu? Vacanțele lui Iohannis? Motivarea anulării alegerilor? Tunerile energetice din discursul lui Georgescu?

– Aveți dreptate, trebuie să schimbăm abordarea.

– Și anume?

– Problema e clar politică, deci nu merge să agiți pari plini de cuie.

– Vedeți? Aveți încredere în liderii voștri și stați liniștiți la locurile voastre.

– Și cum politică e o curvă, devine imperativ să folosim un dildău plin de cuie.

Anunț de interes general: comandă Istorii corecte politic  și învață să fii suveranist în toate epocile, fără să discriminezi 🙂

10.021 de vizualizări

2 comentarii

  1. #1

    „Decit” cititi „Stapinii hranei”, atit decit

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta