Cum, oare, să dai cu bățu-n baltă, chiar și atunci cînd ai dreptate? Închizi ochii, respiri adînc, îți iei avînt și plonjezi în ridicol. Dăm azi un exemplu, și anume divinul critic Nicolae Manolescu. A scris, precum spuneam, două articole în Adevărul, pe subiectul „Barbu (Eugen) și Vadim (Corneliu Tudor). E un subiect pe care îl cunoaște foarte bine. Din cauza infamului roman Incognito, denunțat pentru plagiat din Paustovski, cu citate și bagaje la începutul anilor ’80, Manolescu era să-și piardă capul. Cu greu și-a salvat cronica literară și pîrlitul job de asistent universitar. După aceea, ani de-a rîndul, revista Săptămîna i-a căutat nod în papură, lui și poeților protejați de el. Așa că nu se putea un articol mai binevenit, într-o țară în care lustragiii clanțelor și țucălarii partidelor stau la loc de cinste. Dar unde-i soare, e și nor, vorba pinguinului Apolodor. Ajuns în miezul incandescent al articolului, dl Manolescu nu se poate stăpîni și dă cu gingașa bîtă în nefericita baltă:
Tabăra aderenților la regim, a celor care umpleau periodic revistele de elogii la adresa lui Ceaușescu, la fiecare aniversare, era compusă dintr-o liotă de mediocri gen Paul Anghel, pus de Securitate să-l supravegheze pe Noica, mare fan al protocronismului lui Edgar Papu, doctrină care servea minunat ambițiilor naționaliste ale regimului, tabără la care se alipiseră scriitori adevărați, ca Fănuș Neagu și alții, Dumnezeu știe din ce pricini. Șansa albilor a fost că roșii n-aveau pic de simț politic. Ei i-au solicitat la un moment dat lui Ceaușescu crearea unei Uniuni a Scriitorilor Comuniști. (Atacurile de azi ale unora și altora contra USR ar fi putut avea în ele un model, dacă ar fi știut de existența lor.)
Ei, aici e aici. Cică grupul scriitorilor impertinenți se aseamănă „roșilor” comuniști de odinioară. Cu sprijinul necurat al partidului, ei, impertinenții (și, uneori, imberbii catindați la glorie), ar ataca baza temeliei fundamentului estetic al virginalei USR. Din păcate pentru supradivinul critic, lucrurile nu stau așa. Bine spune fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, partidul și guvernul nu i-au cerut schimbarea componenentei ideologice a asociației și nici primirea de grafomani cu traista plină de peșcheș dodoloț pentru conducere. Nici gînd. Fraierii au cerut intangibilului și orbitorului maestru să respecte statutul, să dea pe goarnă bilanțul contabil și să-și respecte promisiunile făcute în campaniile electorale. Dacă ar fi vrut, micuțul grup ar fi putut stinge trufașa făclie a actualei conduceri în balta ilegalităților (da’ ce-oi fi avînd io cu atîta baltă în articolul ăsta?) și ar fi înființat pe loc, fără alte vorbe, un nou organism scriitoricesc. Prietenii știu despre ce e vorba. Soarta USR stă într-un fir de păr pe care, spre deosebire de gașca Barbu-Vadim, refuză să îl taie. Așa că, maestre, rămîneți la călduța supică a istoriei și să nu vă avîntați la ciorbă. Că s-ar putea să vă frigeți!
