Căldură mare miercurea trecută în București. Chiar și pe cheiul Dîmboviței. În mașină, aerul condiționat își făcea datoria. După-amiază, pe la ora șase. Pe treptele Palatului de Justiție, cinci femei fîlfîiau obosite tot atîtea exemplare din tricolorul patriei, spînzurate de niște lungi bețe telescopice din soiul celor de le vezi la pescarii care dau la pește pe malul bălților. Cea de-a șasea tipă le filma cu mobilul.
Ce voiau ele? Sprijinite de o coloană a palatului, trei pancarte. „Turul doi ânapoi!”, cu litere roșii pe un carton alb, „Călin Georgescu, președintele ales!”, pe alt carton, ăsta cafeniu, iar între ele un poster înalt de vreun metru și jumătate cu un înger care-l ferea de soare cu o aripă pe C. Georgescu.
Tipa care le filma pe celelalte le dădea și indicații de regie: „Lili, mai la stînga!”, iar ca să le însuflețească în agitarea steagurilor: „Încă cinci minute, fetelor, că ne-a zis omul ăla…”
Mașina încetinește. Mă uit la ceas: era șase fără cinci. Tragem pe dreapta, nițel mai încolo de protestatare. Tipa cu telefonul coboară cîteva trepte și se uită la noi:
– Sînteți de la televizor? Hai cu camera, că plecăm!
Dau din cap că nu. Ne întoarce spatele și filmează. Cînd se face șase, tipa își bagă telefonul în buzunarul de la spate al blugilor.
– Gata, fetelor!
Cele cinci își strîng bețele, apoi le înfășoară cu tricolorul. Una ia sub braț cartonul cu „Turul doi”, alta, cartonul cu „Călin Georgescu”.
Doamna cu telefonul, hotărîtă:
– Îngerașul îl iau eu!
Cele cinci pornesc încet spre stația de metrou. Tipa cu telefonul face posterul sul. Apoi se uită la ceasul de la mînă și se așază răbdătoare pe trepte.
