– Ares!
Nimic.
– Areeeeees!
Și mai nimic. Hera inspiră adînc și își ridică glasul din nou, atingînd diafan acele note care calcă pe nervi orice bărbat trecut de pubertate:
– Are…
– Jur pe apele Styx-ului și pe biftecul Tartarului că dacă-mi mai zici odată „Aresică“ ne certăm grav! apăru din trăsnetele a doi nori negri cel al cărui nume nu va fi rostit în această rușinoasă formă diminutivală. Nu din nou, cel puțin.
– Ares, dragul mamii, dar cine să te alinte dacă nu eu?
Face cîțiva pași în întîmpinarea nervosului zeu și, deodată, se oprește brusc:
– Vai de mine, iar te-ai bătut!
– Nu, ma…
– Ți-ai zgîriat scutul! Scutul cel nou! Abia l-ai primit de ziua ta! Și ți-ai rupt și o bretea de la armură! Vai, și uite, ți-ai murdărit sandalele de sînge. Sandalele tale norocoase, de la mătușa Nike!
– Se curăță, stai leje…
– Și i-ar ți-ai pierdut coiful! Și ai un ochi vînat! Și buza spartă! Și…
– Și mai isprăvește odată, că n-a murit nimeni! Mă rog, vorba vine, chicoti el privind poznaș sulița plină de singe.
– Dar uită-te la tine, arăți ca un boschetar!
– Sînt zeul războiului, ce ai vrea să fac?
– Fă și tu război rece. Război psihologic. Război epidemiologic. Fă o molimă și arunc-o asupra lumii. „Fiecare bătălie e cîștigată înainte de-a avea loc!“
– Cine a zis asta?
– Un băiat, Sun Tzu. Nu-l cunoști, e din țara COVID-ului.
La mare distanta, cea mai buna din serie. Si toate au fost bune