În insula Ithaca e din nou dimineață. În dormitorul regal, Penelopa s-a trezit și parcurge credincioasă programul matinal: deschis ochii, constatat lipsă Ulise, deplîns soarta vitregă, boscorodit bărbat păcătos pentru că a lăsat-o pentru curva aia de Troia – că sigur e curvă dacă au intrat în ea 40 de ahei odată, cu cal cu tot! –, privit lung înspre mare. Eventual mic dejun, după care neapărat brodat „Bună dimineața la cafelutză!“ pe pînza la care lucrează și tot lucrează.
Și, în timp ce țese, regina cîntă cu gîndul la dragul ei Ulise:
– Haide, vino înapoi, să fim iar amîndoi, vino la mine, vreau să fiu iar cu tineeee!
– Regina mea, n-ai putea să cînți altceva? Ceva care te îmbie mai puțin să-ți tai venele? intervine bătrîna roabă Eurycleea.
– „Vreau să plîng“?
– Nu-mi face poftă de colivă, sînt la regim!
– „Da, mamă, sînt beată“?
– E cam dimineață. Și Ithaca nu e-n Vaslui, oricît am insista pe lîngă Homer să apeleze la licența poetică.
– „Hai, rămîi cu mă-ta“?
– Ești nebună, vrei să zică lumea că te-ai combinat cu Oedip? Și, mai rău, că și ăla te-a părăsit?
*
Între timp, Ulise, revenit în patrida, îi iese-n cale deghizat feciorului său, Telemachos. Încă nu a sosit clipa să anunțe cine e cu adevărat. Nu se poate atît de lesne compromite.
– Pst! pst! Bibicule!
Nici un răspuns. Feciorul merge mai departe, de parcă nici n-ar fi auzit.
– Te faci că n-auzi, Bibicule, ’ai?
– Nu mă cheamă Bibicul, domnule, mă cheamă Telemac, Mache, îi răspunde prințișorul cam de sus și își continuă drumul.
– Bine, atunci bonsoar, Mache! Iei o bere?
– Depinde. Dumneata cine ești?
– Mă cheamă Teleleu, Lache.
– În aceste condiții mă simt obligat moral să iau. Și, mai mult de atît, voi chema și niște amici.
– Ce amici, Mache?
– Niște amici, ce-ți pasă? Unii care s-ar vrea regi, dar pînă acum au fost mai mult babysitter-i. Sigur ne vom înțelege bine atîta vreme cît nu va spune nimeni „Uite, Ulise e băiat deștept“.
– Ei, vezi, ăsta e cusurul meu – sînt măgar!… și violent!… și n-am manieră!
