Spuneţi-mi Ishmael. Asta e prima propoziţie din Moby Dick. Simplă şi directă, pe înţelesul vînătorilor de balene adunaţi la băut şi la poveşti, într-o cîrciumă din port. Fiindcă ceea ce urmează e o poveste despre o vînătoare de balene, care se transformă în vînarea unei anumite balene. Ishmael o spune cu acea seninătate a neofitului care nu ştia ce-l aşteaptă atunci cînd a urcat pe corabia lui Ahab, fiindcă se plictisise de viaţa pe uscat.
Herman Melville mai scrisese pînă atunci romane marinăreşti. Fusese el însuşi marinar, inclusiv pe o balenieră. Cînd a apărut, Moby Dick nu i-a impresionat pe americani. Nu li s-a părut decît o altă carte de aventuri nautice cu care acest Melville încerca să le ia ochii şi banii, deşi nu era decît un autodidact păduchios care nu-şi cunoştea lungul nasului şi încerca să-şi facă loc în casta adevăraţilor literaţi.
Adevărul e că dacă nu te prinzi încotro bate el cu romanul lui, şi nu porneşti în călătorie împreună cu Ishmael, Moby Dick ţi se poate părea o chestie eşuată. Nici roman de aventuri marinăreşti născocite, nici o carte cinstită cu însemnările autorului despre întîmplările de pe baleniera pe care a navigat. De-abia după moartea lui Melville, care era atît de uitat ca scriitor, încît în ştirea care o anunţa i-a fost greşit numele, Moby Dick a început să înoate din ce în ce mai vioaie în apele literaturii americane şi apoi pe toate mările şi uscaturile pămîntului. S-au scris sute de cărţi despre balena albă şi despre căpitanul Ahab şi s-au făcut nu ştiu cîte ecranizări, iar Melville a fost pupat în fund postum atît de mult şi de apăsat că pesemne, acolo unde e, se pudrează cu talc împotriva băşicilor.
Nu-mi plac preţiozităţile literaţilor care-i parazitează pe scriitori făcîndu-i să pară nişte autori de mesaje cifrate. Sau cele care-i umflă cu pompa, de-i transformă în personaje groteşti. Dar am citit şi cărţi excelente despre Moby Dick. Una dintre ele e scrisă de compatriotul nostru Marcel Pop Corniş, înainte de a pleca din ţară, şi se numeşte Anatomia balenei albe.
De unde i se trage acest roman genial lui Melville? Unii spun că de prin Shakespeare, alţii că din proza prietenului său Hawthorne şi din lectura Bibliei. Dacă aţi citit extraordinara lui povestire, Barnaby, veţi fi de acord cu mine că Melville n-a făcut altceva decît să-şi organizeze în Moby Dick toată cultura lui haotică de autodidact şi tot ceea ce ştia despre navigaţie şi vînătoarea de balene pentru a aduce materia cărţii pe potriva extraordinarului său talent ajuns la maturitate.
Tot ceea ce se întîmplă în roman e povestit pe două voci. Una care se aude şi alta care doar se simte. Iar Melville ne dă şi o cheie de lectură în capitolul de la început cînd predicatorul din port, fost marinar, li se adresează celor prezenţi de parcă s-ar afla pe o corabie. Cu voce tunătoare de profet le vorbeşte enoriaşilor săi despre păţaniile lui Iona, cel care a fost înghiţit de un peşte mare. Şi le mai zice el: în fiecare întîmplare care ni se întîmplă se ascunde şi ceva neîntîmplător, chiar dacă încercăm să credem că trăim la voia întîmplării şi că ne putem ascunde de ceea ce trebuie să fim. Asta fiindcă nu putem fi altfel decît sîntem, chiar dacă ne pitim ca Iona în cala corăbiei şi tragem nădejde că El nu ne va dibui.
