1960 – Vine pe lume Mugur Ciuvică. Medicii își dau seama că Ciuvică suferă de o afecțiune rară, care face să i se umfle o venă pe frunte mereu când aude de Băsescu. Singura soluție e însă una extrem de costisitoare: cel mic trebuie dus undeva în Germania, acolo unde nimeni nu vorbește despre Băsescu.
1965 – Joacă, alături de ceilalți copii din cartier, un joc specific vârstei preșcolare: de-a hoții și băsiștii.
1970 – În timp ce alți copii de vârsta lui jucau fotbal în curtea școlii, Ciuvică stătea melancolic pe margine și se gândea la cât de diferit este. El, de exemplu, n-ar putea găsi atâta bucurie în lovirea cu piciorul a unui obiect sferic care nu e capul lui Băsescu.
1989 – Ciuvică le spune revoluționarilor că nu Televiziunea Română trebuie eliberată de dictator, ci postul B1 TV. Intră în direct peste Turcescu și-l pune să citească o proclamație către țară. Revoluționarii o aduc în studio pe Elena Băsescu, care are fața umflată de la operații estetice. Situația devine tot mai tensionată, însă fiica cea mică a președintelui greșește pluralul de la ”genocid” și dintr-o dată toată lumea se destinde și izbucnește în hohote de râs.
2003 – Se urcă pe un bloc și încearcă să-i arunce o nicovală în cap lui Băsescu, însă nu-l nimerește. Atunci când coboară în stradă și se uită în sus, Ciuvică observă că nicovala, care n-a picat încă, e chiar deasupra lui și se apropie amenințător de el.
2007 – Mugur Ciuvică pictează pe o stâncă intrarea într-un tunel. Băsescu vine în viteză și chiar intră acolo, deși era doar o chestie desenată cu vopsea. Mugur Ciuvică încearcă să meargă și el pe urmele președintelui, dar se izbește de stâncă și își turtește nasul. De cealaltă parte a muntelui, Băsescu își continuă drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
2.187 de vizualizări







Fără supărare dar și unii dintre cațavenci suferă de aceeași boală a dlui Ciuvica… 😉
Tot fara suparare,dar unii cititori precum Daniel nu inteleg glumele de la catavenci,de aceea pe unii autori ii vede ca anti-basisti.
Eu chiar am dovada intimplarii din 2007:
http://youtu.be/4iWvedIhWjM