Moneyheismul românesc – însemnări din războiul rece cu gheaţă

Ca şi alegerile prezidenţiale din 2009, campania electorală de la acest nou referendum de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu spune aceeaşi poveste tristă a României contemporane: trăim, după '90, într-un adevărat război civil şi religios rece, într-un mediu al imaginarului politic desenat şi construit pe adversitate şi ură, pe revanşă şi înverşunare, în care spectrul răzbunării pluteşte de fiecare dată ca un duh pe deasupra urnelor.

Acest mediu nu este în întregime artificial, nu e doar o construcţie a unei minţi politice cinice, la cea a lui Traian Băsescu mă refer, ci mai degrabă el exprimă o emoţie colectivă puternică şi organică captată precum energia eoliană şi pusă să lucreze în favoarea unui ţel politic şi personal, strict pecuniar. În aceasta constă adevărata forţă politică a lui Traian Băsescu, în această uimitoare capacitate de a colecta deşeurile nevoii de revanşă istorică, de răzbunare şi pedepsire a celor care se fac vinovaţi de toate relele istoriei noastre recente. Domnind ca un vodă, cocoţat în vîrful muntelui de bălegar al resentimentelelor şi frustrărilor neamului, Băsescu indică curajos direcţia urii. E o tehnologie veche, înnoită de fiecare dată.

Statistic vorbind, cele două Românii aflate în conflict surd au cote oscilante, dar acelaşi nivel de resentiment. E aici o întreagă mitologie politică maniheistă, o mitologie săracă în valori şi nuanţe, de fapt, un conflict ideologic local, născut după '90, dar trăgîndu-şi seva din toate zoaiele ideologice ale secolului XX şi a felului în care aceste zoaie au macerat în imaginarul nostru istoric; acest borhot toxic din care românii de azi îşi construiesc mitologia politică e, de fapt, combustibilul din care se alimentează acest chinuitor şi absurd războiul civil şi mitologic în care ne ducem viaţa, e terenul de luptă pe care au fost aruncate în coflict sufletele noastre electorale. E un soi de conflict religios, care îmbracă o haină politică zdrenţuroasă, în care tot felul de "isme" se amestecă şi se decantează trasînd linii de front ideologic, în care naţionalismul desuet se amestecă cu patima revoluţionară, anti-ciocoismul cu cultul domnitorului taumaturg, anti-rusismul grosolan cu anticomunismul schiţat pătimaş şi emoţional, cultura urbană e opusă inculturii rurale, pensionarii conservatori tinerilor liberali, ş.a.m.d. Desenate în cifre goale, din penelul sondajelor, aceste două Românii sînt, uneori, paradoxale. Însă maniheismul ideologic rezolvă imediat problemele la nivelul discursului şi identifică cu uşurinţă în interiorul lor tabere de trădători, care trebuie expluzate, duşmani interni care trebuie cauterizaţi prin foc sau, dimpotrivă, acceptă şi integrează grupuri de convertiţi, care prin simplul act al declaraţiei de loialitate ies automat de sub suspiciunea imposturii sau al interesului pecuniar. Totă sesiunea asta de declaraţii de la sediile de campanie seamănă leit cu o teleconferinţă a dracilor ce par profund preocupaţi de teme teologice.

În anii '90, "România lui Iliescu" a cîştigat războiul şi a stăpînit ani buni peste România "anticomunistă", trecînd-o prin foc şi sabie. Apoi, azi şi ieri, a venit rîndul "României lui Băsescu" să stăpînescă peste cealalată, punîndu-i gîtul sub călcîiul său. Mitologia minerilor, îngerii murdari de huilă ai poporului, pedepsitorii elementelor decăzute ale societăţii, arhanghelii proletari ai lui Iliescu, a devenit apoi mitologia postacilor portocalii, a intelectualilor progresisti, a adepţilor lor, noii republicani imberbi cu creierele obturate de citate şi cu gîndurile inimilor mocnind de pofta ascunsă a puterii. Ei au pedepsit şi pedepsesc prin injurii şi ameninţări, prin descurajare şi agresivitate verbală ziariştii vînduţi, preopinenţii mai mult sau mai puţin oneşti, conştiinţele impure ale societăţii. Joacă pentru sinele lor şi pentru al celorlalţi comedia grosolană a batalionului de îngeri a cărui misiune e să facă să trosnească oasele necredincioşilor. Structural vorbind, nu e nici o diferenţă între cele două comando-uri de arhangheli ai dreptăţii. Fireşte, agresivitatea fizică nu se compară cu cea verbală, aşa că indiscutabil, minerii meritau puşcărie iar unii noii arhangheli ai dreptei de azi doar nişte amenzi pentru calomnie. Dar nici unii, nici ceilalţi nu şi-au primit şi nu-şi vor primi pedeapsa. Şi oricum nu asta e problema. Problema cea mare e starea aceasta absurdă şi autodistructivă în care cei buni, care sînt ba unii, ba ceilalţi, sînt de fiecare dată strîns uniţi contra celor răi, fie ei unii, fie ceilalţi. Într-o democraţie politică, spre deosebire de o religie maniheistă, bunii şi răii nu sînt împărţiţi în tabere adverse, egale sau nu. Şi asta pentru simplul motiv că în democaţiile politice nu avem de-a face cu buni şi răi. Opinia politică nu e o convingere religioasă/ideologică, adică o convingere care o anulează totalitar pe a celuilalt. Opinia politică e expresia pură şi nealterată a unui interes punctual, personal şi egoist. "Românii" pur şi simplu nu există. A vorbi despre români în general înseamnă a minţi birjăreşte. Pentru că român e şi Udrea, dar şi Şova, şi şomerul, dar şi bancherul. E evident şi pentru un nou-născut că interesele lor, exprimate în convingeri politice, nu pot fi subsumate unui presupus interes comun. Opinentul politic sănătos, alegătorul civilizat, cetăţeanul occidental în fond, nu pleacă de la premisa tare, de la convingerea de tip religios, că votînd "face dreptate", "îndreptăţesşte" un dumnezeu sau altul, un zeu sau altul, un politician sau altul, adică îi conferă o legitimitate de ordin absolut. Cetăţenii din democraţii sînt failibilişti, nu credincioşi, ei votează plecînd conştient şi programat de la premisa că oricare alt cetăţean votează cu exact aceeaşi îndreptăţire ca şi el şi că rezultatul alegerilor nu aduce nici adevărul la lumină, nici dreptatea la suprafaţă, nici binele în forma lui publică, ci doar o banală şi trecătoare stare de îndreptăţire a unora de a folosi banii comuni mai degrabă în interesul lor decît al celorlalţi. Asta e tot. Nu votezi ca să intre în puşcărie Năstase pentru că asta nu-ţi scade ţie impozitul. Nu votezi ca să o vezi pe Udrea în lanţuri fiindcă asta nu-ţi oferă nici o garanţie că nu se vor mai construi piscine comunale. Cînd consideri că votul unui cetăţean e "o porcărie", "o inepţie" "o eroare", "o idioţenie", "o expresie a manipulării", "a ipocriziei", atunci votul tău nu este o manifestare democratică într-un context politic, ci o manifestare religioasă/ideologică mascată. Iar în România de azi, alegerile şi rerendurumurile nu s-au cîştigat şi nu se cîştigă cu capul şi cu raţiunea din el, ci cu inimile în care se toarnă conştient şi cinic puroi resentimentar. O să-mi spuneţi că nu contează cu ce se cîştigă alegerile. Probabil că pentru oamenii politici nu contează, dar pentru mine da.

Împotriva acestor două Românii vreau să votez la referendumul din 29 iulie. Nu voi vota contra lui Băsescu, nici contra USL, nici pentru democraţie occidentală, dar nici pentru încălcarea independenţei justiţiei, nici pentru comunism, nici pentru anticomunism. Voi vota împotriva celui care a împins în ultimii ani cele două Românii la limita acestui război civil rece. Vreau ca aceste două Românii ideologice şi religioase să dispară. Şi, de dispărut, ele nu pot dispărea decît împreună. Deocamdată, tot ce sper e ca ele să se manifeste politic din ce în ce mai puţin pentru ca în zece-douăzeci de ani să apună complet, tot aşa cum România lui Vadim, o specie mutantă a celor două, s-a diminuat, pînă cînd, iată, aproape n-o mai simţim niciunde. E, ştiu, un proiect pe termen lung, dar democraţia sănătoasă la cap e un proiect de termen lung. 

Am scris şi voi scrie împotriva tututor acestor Românii desenate simplist de politicieni cinici, a acestor Românii care se hrănesc din resturile ideologice ale secolului XX, a acestor Edenuri false spre care oamenii sînt mînaţi de către nişte profeţi mincinoşi. Am scris împotriva României lui Iliescu, am scris contra României lui Vadim, voi scrie în continuare contra României lui Băsescu pînă cînd acest om politic va disprea complet din peisajul învrăjbirii noastre.

Şi sper, poate în zadar, că cetăţenii sănătoşi la inimă şi onorabili la cap, vor reuşi la un moment dat, în această viaţă politică, să facă să dispară aceste Românii ideologice, focare de infecţie politico-religioasă în viaţa unei republici formată din cetăţeni cu interese diferite şi legitime, nu din români şi unguri, comunişti şi anticomunişti, pensionari şi tineri, din culţi şi inculţi, catolici şi otodocşi, manipulaţi şi nemanipulaţi, creştini şi atei, medici şi pacienţi, profesori şi părinţi, ţigani împuţiţi şi români înmiresmaţi, găozari şi heterozari, care trebuie înjugaţi de un manipulator crud la aceeaşi căruţă a unei pretinse modernizării a ţării.