Zona metropolitană a orașului București nu este o zonă care s-a dezvoltat la marginea orașului. E un fel de tumoră pe un oraș care el însuși este o tumoră. Toate cartierele de la marginea Bucureștiului sunt construcții care contrazic orice normă de urbanism. Sunt probe solide, dosare penale în mărime naturală ale corupției și complicității dintre dezvoltatori și autorități, dintre interlopi și samsarii de terenuri, dintre mafia retrocedărilor și bugetul statului.
Acum, când a luat foc un bloc în sectorul 5 al Capitalei, am aflat cu toții ceea ce se știa despre fenomenul dezvoltatorilor, al imobiliariștilor: blocul e construit fără autorizații, locatarii nu au acte de proprietate, deși au plătit apartamentele (exact, ce minte să ai?), proprietarul e reținut, nu s-a plătit nici o taxă, nici un impozit… Mă rog, ați prins ideea: omul a turnat un bloc undeva și a vândut apartamentele fără ca nimeni să vină să-l întrebe și să-i culce la pământ ”afacerea”, iar pe el să-l bage la binemeritatul bulău.
Și asta nu se întâmplă pentru că prin primării circulă povești de felul următor: se iau aprobări de construcție pentru P+2, iar apoi dezvoltatorul face un P+8. La control, nenea de la Primărie numără așa: P, etajul 1, etajul 2, 30 de mii, 60 de mii, 90 de mii… până la etajul 8.
În timp ce noi ne scandalizăm flasc în legătură cu drumurile, orașele, dar probabil că cel mai mult Bucureștiul, s-au transformat în chestii practic ilegale.
Dacă cineva s-ar apuca acum să ia la mână ce s-a construit în ultimii treizeci de ani, probabil că ar trebui să mai rămână în picioare doar Casa Poporului și vreo cinci clădiri cu bulină.
