Păduchios fotbal mai avem dacă două ofsaiduri au hotărît cine e campioana din prima ligă. Nici FCSB, nici CFR Cluj n-au față de locul întîi. Sînt doi chiori între orbi. La fel cum Naționala ar trebui s-o lase mai moale cu speranțele la vreo calificare mai de Doamne-ajută. Bolnav de corupție încă de pe vremea lui Ceaușescu, fotbalul de la noi a căzut la pat de pe urma trecerii la capitalism. Chiar dacă echipa din Cluj a cîștigat pentru a cincea oară la rînd campionatul, iar FCSB mai prinde zile miraculoase, amîndouă joacă un fotbal scîrțîit care pîrîie din te miri ce. Cu jucători autohtoni care au nevoie de cîte trei-patru mișcări ca să oprească mingea și cu stranieri care, cu puține excepții, ajung în România fiindcă nu-i ia nimeni în altă parte și aici își mai iau și cîte o țeapă de neuitat, încît vin săraci și pleacă cu datorii, fotbalul nostru e mediocru la vîrf și catastrofal în rest. La ora asta, Dan Petrescu e singurul antrenor care știe în ce ape se scaldă trebușoara asta. Hagi s-a săturat să-și mai facă iluzii, iar ceilalți sînt plafonați, dar fac pe ambițioșii. Cît despre Toni Petrea, singurele lui merite sînt că nu-i certăreț și nu se dă independent cînd reporterii îl întreabă cine face echipa.
Bursucul, care știe fotbal și-și evaluează lucid jucătorii, îi trimite pe teren să joace la „unu-zero“, grija lui strategică de căpătîi fiind să nu ia gol, și înaintea fiecărui meci se teme pe bune și de echipele care candidează la retrogradare cu sută la sută șanse de reușită. Fiindcă dacă nimeresc o zi bună și mai au și un pic de ambîț, toate echipele astea pot bate CFR-ul, ceea ce s-a mai și întîmplat, încît s-a trezit Dan Petrescu că tremură la sfîrșitul campionatului, după ce la un moment dat ai fi zis că nu-l va ajunge nimeni din urmă.
La așa fotbal, așa arbitri. Slab pregătiți, împărțitorii dreptății de pe teren greșesc des fiindcă nu citesc bine jocul. Centralii nu știu unde să se așeze ca să poată evalua just fazele, iar tușierii își pierd suflul spre finalul meciurilor, încît nu se pot ține după jucători, ca să ridice steagul la ofsaidurile mici, ba uneori din același motiv nu văd nici ofsaidurile de un metru, cele de care se prinde centralul dacă-i mai aproape de locul faptei.
Și-atunci de ce n-avem VAR? Fiindcă șeful Federației e unul ca realesul Burleanu, pe care l-au votat toate mediocritățile care abundă în fotbalul de la noi și căruia îi pasă de soarta locală a sportului rege cît i-ar păsa lui Gică Popescu de babuinii din Africa.
Cum am ajuns totuși ca două ofsaiduri să decidă campioana? Fiindcă echipa care voia s-o ajungă din urmă pe prima clasată n-a fost în stare să se asigure de victorie în fața Voluntariului, ca să nu mai conteze o greșeală de arbitraj. Iar prima clasată, echipa cu pretenții de campioană, n-a putut să cîștige altfel.
P.S. Becali s-a supărat pe echipa finului fiindcă s-a luptat să cîștige meciul, de parcă voluntarioții ar fi trebuit să aibă politețea de a se face că joacă, pentru a nu-i strica lui socotelile.