A venit primăvara. Neaua s-a topit. De sub peticele de gazon, firavii ghiocei își ițesc căpșoarele lor plăpînde. Natura întreagă se întoarce la viață. Fotbalul românesc renaște.
Ne simțim mai proaspeți, mai curați, mai inocenți, mai tineri, ca niște copii care compun, de cînd vestitorii ne-au adus una bună: din sezonul 2016-2017, România va avea două echipe în preliminariile Champions League. Înfrîngerea austriecilor de la Salzburg în Europa a consfințit împlinirea acestui deziderat din veacuri al neamului nostru. Ușor-ușurel ridicăm capul, ca ghioceii, și ne lipim la masa bogaților. Săracii de noi! Noi, cu horele, bătutele și învîrtitele noastre, iacătă, ajunserăm să părem mai tari decît ăia ai lu’ de-alde Mozart.
Desigur, nu ne va fi foarte ușor, nimic nu-i ușor pe lumea asta. Unii chiar se întreabă: vom fi capabili să aliniem la start atîtea echipe – două – în 2016? Dacă insolvențele evoluează în același ritm, s-ar putea să nu. Nici măcar preconizatele eliberări condiționate ale cîtorva versați oameni de fotbal, anu’ ăsta, nu spulberă complet incertitudinea. Să fie la ei incertitudinea, la sceptici și necredincioși. Noi ne bizuim pe managerul proiectului nostru de țară, bunul Dumnezeu!
Căci, pogorînd ca din ceruri, ni se arată altă veste bună: FRF va înființa mintenaș un campionat național de fotbal rural. Simțirăm că se implementă deja un proiect-pilot, duminică, la Craiova-Steaua. Fuse ca la o petrecere cîmpenească – bucate mai modeste, da’ cu multă lume inimoasă, în jurul unui tăpșan desfundat. Coincidența făcu să vizionăm meciul la pachet, între un Liverpool – Man City (2-1) tăios, ca-n Anglia, și un Bremen-Wolfsburg (3-5) exuberant, ca-n nordul înghețat al Germaniei. Mai pe seară, pe răcoare, descoperirăm că derby-ul Monaco – Saint Germain sfîrși tot cu 0-0, la fel ca CSU-FCSB, dovadă irefutabilă a francofiliei noastre. Se leagă logic. Bucureștii sînt Micul Paris, la fel cum și oltenii, cînd fug din Oltenia, își fac monegașca lor. Așa că, un pic osteniți de efortul comparațiilor, am tras concluzia firească: ia mai dă-i în mă-sa cu Europa lor, engleji, nemți, franțuji, ce-or fi, că nicăieri nu-i mai interesant ca acasă!
Ideea unui campionat național rural este lăudabilă, pe bune, pentru cultura fizică. Metaforic, însă, este de-a dreptul salutară. Doar satul românesc ne mai poate salva în absolut. A salvat neamul, prin veacuri. Acum, în ceasul greu al istoriei noastre, trebuie să salveze fotbalul. Vrăjmașii cred că totul se poate cîștiga în 90 de minute (urmate, eventual, de prelungiri și lovituri de la 11 m). Dar ei nu știu că veșnicia s-a născut la sat. Astfel, învățîndu-ne să fim veșnici, orizontul 2016-2017 nu ne înspăimîntă. Oricînd putem încropi două echipe de țărani. Ce dacă au tehnologii sofisticate? Să nu ne mînie, că năvălim peste ei cu bîtele, furcile, coasele și topoarele. Dă, Doamne, să plouă în luna lu’ mai, cînd e praznicul de finala Champions League!
