Pentru cei care nu știu, Ion Stratan a fost cel mai teribil calamburgiu al tuturor timpurilor. Cuvintele îi veneau de niciunde și se îmbucau instantaneu, de parcă ar fi fost acolo de cînd lumea. Bîțîind nervos din picior, sorbind rîuri de cafea și sudînd țigară de la țigară, Nino umilea orice vorbăreț mai insistent. Era o întrecere perpetuă a cuvintelor așteptînd numai un zvîc ca să se regrupeze în focuri de artificii care excitau imaginația publicului. Pe cînd Facultatea de Filologie avea o mini-gazetă literară de perete, Stratan era responsabil cu bibliografia imaginară. În buna tradiție a lui M. H. Simionescu, edițiile inventate de el deveneau repede hituri. Și acum pot să citez Mucius Scævola – Simptomele gripei, Mihai Boamfă (un boxer al timpului)– Duios Anastasia trecea,sauCurtius – Anale. Și cîte și mai cîte. Nu e amic care să nu știe pe dinafară zeci de calambururi marca Stratan. Noi, cei ce îl ascultam ore în șir improvizînd, nu bănuiam niciodată unde ne va duce. A-l imita era zadarnic. Trebuie doar povestit.
Într-o zi de vară, pleacă Nino al meu de la cămin spre facultate și se urcă, cu chiu, cu vai, în troleibuzul 89. Înghesuială ca la balamuc, transpirație, nădușeală, înghionteli, ferestre mai mult închise (românul se teme funciar de curent). În sfîrșit, la Universitate, se extrage cu greu, cu gemete, icneli, înjurături, proteste, blesteme din aglomerație, dislocîndu-i pe cei care atacaseră năvalnic ușile. Ajuns pe trotuar, cu cămașa descheiată, se uită în dreapta, în stînga, ia statuile de martori și spune cu năduf:
— Era să mor ca Eminescu, în '89!
