Uneori, o carte foarte bună nu este „numai” o carte foarte bună, pe care o citeşti, o închizi şi-o pui în raft, cu gîndul de a trece la o alta. Ea poate avea şi o semnificaţie mai largă, căzînd în afara textului propriu-zis şi făcîndu-ne mai clar contextul cultural: nu neapărat cel în care a fost scrisă (şi care poate amprenta ori nu literatura), ci acela în care a apărut, ca să infirme nişte reguli şi să demonteze nişte prejudecăţi. E cazul romanului Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici, care contrazice, una cîte una, tezele vehiculate în ultimul nostru deceniu literar.
S-a spus că prozatorii români nu au dat un roman al comunismului, al socialismului real, că le sînt indiferente tematica şi problematica; sau că pur şi simplu nu sînt în stare. Matei Brunul este un roman al comunismului, al socialismului real.
S-a spus că tinerii noştri romancieri nu au mize mari în cărţile lor (de parcă în literatură ar conta miza). Dacă raportul individului cu regimul totalitar, experienţa detenţiei şi a alienării, problema definirii libertăţii sînt mize mari, Matei Brunul are mize mari. Dacă acestea sînt mize mici, atunci romanul are mize mici.
S-a spus că prozatorii de ultimă generaţie sînt „mizerabilişti”, înţelegîndu-se prin aceasta ceva atît de urît, încît nu poate fi exprimat şi argumentat. Matei Brunul nu are un singur cuvînt „urît” (de parcă ar exista cuvinte în sine „urîte”), iar în relaţia dintre personajul masculin traumatizat şi cel feminin nu se „ajunge” nicăieri.
S-a spus că tinerii noştri romancieri nu scriu decît despre episoadele lor de pubertate în ceauşism, în formula „ego-prozei”, neavînd o perspectivă mai largă şi o documentare de autori profesionişti. În Matei Brunul nu există nici cea mai vagă legătură între biografia autorului şi experienţele eroului său.
S-a spus că aceiaşi tineri, încă-tineri prozatori nu pot veni cu construcţii romaneşti mai ample, că ei nu pot scrie decît scurt şi autentist (de parcă în literatură ar conta numărul de pagini, iar a scrie scurt şi autentist ar fi cel mai uşor lucru cu putinţă). Matei Brunul are 400 de pagini îndesate.
În fine, despre Lucian Dan Teodorovici s-a spus că este un prozator minor, beneficiind ca editor de brand-ul Polirom. Cele şase premii obţinute pînă acum de Matei Brunul fac simpatică – în ochii cititorului ce nu poate fi minţit – şi această ultimă etichetă.
Exclusiv online
