Nu doar pe la televiziunile noastre apar tot felul de experţi în cîte vreun domeniu, care apoi să se dea specialişti în absolut orice. De fapt, şi noi sîntem la fel ca restul lumii. Uite, ziarul britanic The Guardian găzduieşte un blog care oferă inclusiv premii savanţilor cu idei surprinzător de neştiinţifice din orice alt domeniu decît cel în care şi-au luat, în trecut, premiul Nobel (e o condiţie esenţială ca savantul nostru să fi primit Nobelul). Premiul oferit de ziarul britanic constă într-o puţă de răţoi aurită (e o puţă, şi e de răţoi, deci spiralată), însoţită de 42 de măcăieli ale unei raţe revoltate (42 e răspunsul lui Douglas Adams la întrebarea „Care-i sensul vieţii?“, iar în engleză, şarlatanie se spune „quackery“, un fel de „răţoism“). Noroc cu o cititoare atentă, care mi-a indicat povestea de mai jos, ca să aflu şi eu de ciudaţii ăştia şi să vă spun şi vouă.
Anul ăsta s-a decernat acest premiu (pe lîngă unui fizician şi unui virusolog) şi unui biochimist, Kary Mullis, care a luat Nobelul pentru chimie în 1993. Omul ăsta, Mullis, şi-a buşit definiv credibilitatea ştiinţifică construită într-o viaţă de cercetare cu nişte tîmpenii dramatice. A ajuns să atace chestii solide de ştiinţă din domenii în care n-avea nici o experienţă sau pregătire. Avea în schimb multe inepţii care abia aşteptau să vadă lumina zilei.
Da’ hai să vă arăt ce aiureli debitează omul: a început prin a nega vehement faptul că virusul HIV duce la instalarea SIDA. Şi nu s-a potolit aici. A început să nege şi orice legătură între clorofluorocarbon (CFC) şi rărirea stratului de ozon. Treabă care e atît de bine lămurită, încît nici nu se mai fac frigidere sau spray-uri cu CFC. Dup-aia a început să spună şi că emisiile de gaze industriale n-au nici o legătură cu încălzirea globală. Iar dacă peste asta s-ar putea trece, pentru că, e drept, nu există studii convingătoare care să le coreleze pe cele două (cam cum nu sînt în cazul fumatului şi cancerului pulmonar), Mullis s-a dat şi la teoria Big Bang fără băţ.
Iar dacă asta nu era îndeajuns, Kary Mullis mai povesteşte şi cum a stat el de vorbă cu un raton fluorescent într-o noapte, pe cînd se ducea la toaletă, după care a fost răpit de extratereştri. Este fan al astrologiei, călătoriilor în planuri astrale şi al reîncarnării. Şi mai explică, oricui pierde vremea să-l asculte, cum poţi aprinde un bec doar cu undele cerebrale din dotare.
Mă rog, aş zice că omul e bătrîn şi s-a ramolit, dar nici măcar nu e cazul: Mullis are doar 67 de ani. Aaa, o posibilă explicaţie, inclusiv pentru ratonul fluorescent vorbitor, ar fi faptul că omul s-a lovit la cap pe cînd făcea surfing (e fan înrăit) sau, mai degrabă, aş da vina pe consumul intens de LSD. El zice că doar în anii ’60-’70, dar pe de altă parte tot el spune că a fost răpit de extratereştri.
Păi, ăsta a luat Nobelul, iar noi facem mişto de Monica Tatoiu. Vi se pare corect?
Publicat în Cațavencii, nr 42, 24-30 octombrie 2012
13 vizualizări
