Profesoară de filosofie și editoare a cunoscutului site Bookhub.ro, Nona Rapotan ucidecu calm și în cunoștință de cauză cîteva dintre legendele că net-ul face și drege de cînd cu pandemia. Nu crede că lumea a citit mai mult în timpul pandemiei. Din contra.De curînd s-a îngrozit corectînd lucrările pentru Bac ale elevilor care au ales examenul la filosofie.
Cristian Teodorescu:Cum îi merge literaturii pe net de cînd ne vizitează coronavirusul?
Nona Rapotan:Sincer și pe scurt: prost. Dar bănuiesc că nu spun nicio noutate. Din poziția mea de editor coordonator al site-ului Bookhub.ro, pot spune așa: mare parte dintre cei care scriau în mod obișnuit pentru site n-au mai scris de luni bune ceva despre cărți. O parte dintre ei s-au reorientat spre alte direcții, alții n-au mai reușit să citească așa cum ar fi trebuit etc. Pe de altă parte, cele mai citite articole de pe site în tot acest timp au fost interviurile și cronicile de spectacol, nici pe departe cele despre cărți, semn că și cititorii au abandonat lecturile solide. Îmi asum cele spuse – chiar dacă s-a cumpărat multă carte (de pe diverse site-uri, sînt convinsă că lecturile ca atare mai au de așteptat. Acum, că a venit și vacanța, cred că multe dintre aceste cărți vor aștepta mult și bine să fie citite. Pe de altă parte, cunosc oameni care s-au folosit de această perioadă ca să recupereze, să citească titlurile care așteptau de multă vreme să fie parcurse. Unii, foarte puțini, e drept, s-au cufundat în tot felul de studii, corelații și miniproiecte, care, într-un fel, i-au salvat de la căderea în depresii și stări anxioase.
C.T.:Dar ție?
N.R.:M-am folosit de toată această perioadă cît am putut de mult! Am citit cărți pe care le aveam de multă vreme pe birou – studii serioase, nu literatură –, am văzut o mulțime de spectacole din arhivele diverselor teatre ale lumii și românești, am ascultat muzică etc. Pe de altă parte, pentru mine această perioadă a fost și una de observație și de reflecție, fac parte din structura mea intimă ambele. Nu vorbesc întotdeauna despre concluziile la care am ajuns, iar cînd o fac se întîmplă cu cei cîțiva apropiați. Am vorbit în toată această perioadă aproape zilnic cu doi sau trei oameni (dragi), cu cîțiva foști colegi (la fel de dragi) și cam atît. Cu alte cuvinte, m-am ferit cît am putut să-i ofer copilei un spectacol al depresiei sociale. Nici nu-mi stă în fire, dar nici nu mi-ar fi plăcut să sufere mai mult decît era cazul, de aceea fiica mea a suportat destul de bine trecerea școlii în regim online, chiar dacă copiii, colegii, îi lipsesc enorm în continuare. Ea a resimțit izolarea ca pe o perioadă bună de petrecut cu mine, nu vă spun cîte puzzle-uri am făcut, cîte Lego am cumpărat, de cărți nici nu mai aduc aminte!
C.T.:A apărut o literatură a pandemiei?
N.R.:Da, deja a apărut, dar împart această literatură în două mari secțiuni. Prima este cea dedicată virusului și pandemiei ca fenomen (social, politic, medical etc.); aici avem jurnale scrise de diverși oameni (scriitori, medici, ziariști, oameni de cultură etc.) care au scris despre cum le-a fost afectată viața, ca urmare a izolării și declanșării pandemiei. Cred că vor supraviețui timpului foarte puține dintre aceste scrieri. Despre literatura scrisă în această perioadă sînt convinsă că e încă mult prea devreme să vorbim. Au apărut vreo cîteva cărți-colecții, la mai multe edituri, cu panseuri pe aceeași temă – cum mi-am petrecut pandemia sau cum mi-a fost în pandemie. Nu sînt foarte convinsă că vor fi și citite aceste cărți, din motive pe care nu le trec aici în revistă. A doua secțiune este alcătuită din aparițiile editoriale care oricum erau programate să apară în această perioadă. Multe dintre ele n-au mai apărut, altele da, dar cu mari întîrzieri. N-au mai avut loc lansările de carte în format tradițional, în librării și cu cititorii de față, mai toată activitatea de promovare a căzut pe umerii celor de la departamentele de promovare și marketing. Un bun prilej să se observe cît de puțin creativi sînt mulți dintre cei care lucrează în aceste departamente. Mulți s-au rezumat la promoții și pachete de cărți și cam atît. Multe dintre site-urile editurilor nu sînt actualizate nici acum; nu mă refer la editurile mari, dar mă gîndesc la edituri care vînd mult sau care au un oarecare renume dat de tradiție sau vechime; un exemplu concret – Editura Academiei Române (mai bine fără, decît cu un asemenea site). Personal, am comandat multe cărți în perioada stării de urgență, de pe mai multe site-uri, și am avut surpriza să constat că unele librării mi-au înregistrat comanda (am primit și e-mail în acest sens), dar comanda nici că a mai ajuns la mine. Lunile acestea (martie-aprilie, chiar și mai) ar fi fost bine să fi fost folosite pentru reglarea acestor disfuncțiuni, dar mă tem că nici pe departe. Dar e mai ușor să te plîngi că nu se vinde cartea în România și că nu se citește.
C.T.:Pictorul dintr-o povestire de Camus scrisese un cuvînt pe o lucrare neterminată. Un cuvînt care nu se înțelegea: „solidar” sau „solitar”. Tu ce alegi?
N.R.:Solitar. Trăim o vreme a antagonismelor și extremismelor, în care asocierea cu o tabără sau alta e pusă sub semnul imperativului categoric, iar moderația e declarată nulă și/sau pierdută. De aceea prefer să fiu solitară, ca pe o formă de conservare și de afirmare a unei libertăți personale, de care vreau să mă folosesc cît pot de mult.
C.T.:Ca amatoare de fotbal ce ești, ce părere ai despre supărarea unor fotbaliști că nu se deschid porțile stadioanelor pentru public?
N.R.:Se confirmă faptul că, de ani buni încoace, fotbaliștii sînt mai dependenți de adrenalina rezultată în urma jocului pe un stadion arhiplin (și uriaș, dacă se poate), deși ar fi de preferat să fie mai dependenți de adrenalina unui joc bun, indiferent de rezultatul final. Cred că ar fi mai înțelept să se uite în presă să vadă linșajul public pe care-l suportă Novak Djokovici ca urmare a faptului că a organizat un turneu de tenis în scopuri caritabile, ale cărui urmări nu sînt deloc de ignorat.
C.T.:Net-ul e plin de teorii ale conspirației pe care unii le mai și cred. Prostie, ticăloșie, vînătoare nerușinată de „laicuri”?
N.R.:Eu aștept deschiderea arhivei dedicate morții lui JFK. Ca să răspund printr-o glumă! Altfel, nu stau să-mi pierd vremea cu totul felul de aberații și prostii, e plin Internetul de ele, dar e și vina noastră că le luăm în seamă. Ca să revin la întrebare, cred că e o combinație din toate cele trei: și prostie multă, multă (fondată pe o lipsă de cunoaștere cum rar ți-e dat să vezi), ticăloșie cît să condimenteze tot (să nu-ți pese de consecințe e ceva!), iar vînătoarea de like-uri chiar ar trebui sancționată – dar, știți ceva, mai vinovați sîntem noi, cei care-i băgăm în seamă, decît ei! Cine ne obligă să ascultăm „sfaturile” sau teoriile nespecialiștilor, cînd putem foarte bine să mergem la sursele autorizate și să decelăm între cele aflate, să punem întrebări și astfel să aflăm răspunsurile căutate?
C.T.:Văd că unii cîntă prohodul cărților pe hîrtie și proclamă victoria e-book-urilor. Pot răsufla ușurați copacii?
N.R.:Vai, ce minune ar fi să poată răsufla ușurați copacii! Se publică prea multă maculatură, în ciuda aparențelor! Iar e-book-urile nu cîștigă teren pe cît se spune! Pe de altă parte, mai e un aspect pe care-l pierd mulți din vedere. E-book-urile sînt, de regulă, cumpărate de tineri sau de părinți pentru tineri. Or, aceștia nu prea citesc. Vin după un examen de bacalaureat la care am corectat îngrozită lucrări de filosofie! Un limbaj atît de sărac, o exprimare atît de defectuoasă, o carență în stăpînirea termenilor greu de ignorat! Mă gîndeam – nu cu nostalgie, ci cu tristețe – cît de mult se pierde din frumusețea limbii române de la an la an. La începutul carierei evaluam lucrări de zeci de pagini scrise într-o limbă atît de frumoasă și care mi-e de-a dreptul imposibil să înțeleg unde se ascunde astăzi. Deși cred că verbul corect este dispare/a dispărea. Contribuim cu toții la asta, nu mai cenzurăm nicio exprimare în spațiul public, credem că exprimarea academică este expresia rigorismului sau elitismului, lăsăm să devină normă exprimări cu decît în loc de doar etc.
C.T.:Ai ținut/ții un jurnal despre povestea prin care trecem?
N.R.:N-am ținut, în sensul clasic al cuvîntului, un jurnal decît cîteva luni, prin adolescență. Altfel, cam tot ceea ce ar putea fi interesant pentru ceilalți găsiți pe Osmé – The Perfume Review, acolo unde săptămînal, de prin februarie încoace (grație propunerii lui Claudiu Sfirschi-Lăudat, blog-ul fiind al lui), scriu despre ceea ce nu încape într-o cronică de spectacol sau literară. Acolo găsiți parte din gîndurile mele și interogațiile mele interioare.
C.T.:Ai printre rude și prieteni persoane care au pățit-o?
N.R.:Din fericire, nu! Din toate dialogurile mele purtate cu apropiații, am înțeles că doar cîțiva dintre ei au în familie sau printre cunoscuți persoane care s-au infectat.
C.T.:La ce te gîndești mai întîi dimineața cînd te trezești din somn?
N.R.:Dimineața, primul meu gînd e… o căutare! Caut să aud păsările. Sunetul naturii. Stau într-o oază de liniște (în Drumul Taberei, dar într-o zonă limitrofă a cartierului), acolo unde zgomotul străzii e cvasiabsent, iar verdele omniprezent. Prima jumătate de oră e cu și despre liniște. E drept, e și la o oră foarte mică a dimineții, cînd toată casa doarme (inclusiv motanul), iar sorbitul primei cafele a zilei e zgomot ritualic. Repet ritualul cu sfințenie în fiecare dimineață, chiar și atunci cînd mă aflu în alt loc decît acasă.
1.955 de vizualizări
