Marketingul, cronicile plătite, legiunile de imbecili incapabili să formuleze o opinie, dar gata la orice oră să și-o exprime pe Internet și, evident, conformismul cetățeanului au dus la o nouă modă în materie de filme. Pe scurt: „prost” e „noul mediocru”. Iar, în cazul filmelor de vară, care teoretic sînt și mai subțiri, ca să nu transpire pelicula, „noul mediocru” vine să suplinească lipsa din vocabular a lui „la fel de prost”.
Îmi cer scuze, voiam să scriu inițial „și mai prost”, dar, între noi fie vorba, între filmele de vară și restul chiar nu mai e nici o diferență.
Sau, dacă e, e în plus. În cazul de față, chiar un mare plus.
Începutul e promițător: după ce a pierdut o după-amiază întreagă încercînd să-și trateze nevrozele și nesiguranța cu niște selfie-uri casnice, Martha se bucură să vadă ușa deschizîndu-se și iubitul întrînd furtunos. „Upiiiii! E rost de sex!” Da, dar nu cu ea.
Sau, mă rog, și cu ea. Rivala venită brusc o pipăie de parcă n-ar avea nimic împotrivă. Iar el duce scuzele fix în zona 1 + 1 + 1 = și mai mult LOVE. Întîi, pentru că scenariul știe să danseze elegant în zona ridicolului. Și al doilea, pentru că ăsta nu e film porno, deci, indiferent de răspuns, el nu trebuie să dovedească nimic.
Liberă și cu inima frîntă, ea ajunge în supermarket unde, dărîmînd un teanc imens de prezervative, dă peste alesul inimii. Nu, nu măgarul din paragraful de mai sus. Altul.
Fac o mică paranteză: CTP ar trebui să vadă secvența cu mormanul de prezervative. Pare genul de om al cărui vocabular are nevoie urgentă de expresia „metaforă cosmică”. E drept, „handicapată locomotor” are atîtea valențe încît CTP ar putea să spună doar atît în intervențiile TV, așa cum Dexter spunea „omelette du fromage”. Dar varietatea verbală pare alegerea mai bună, chiar dacă ești cunoscut drept un tip de nuanță gen „Omul cu o mie de fețe, toate încruntate”.
În fine, revenind la film. Dacă tot s-au întîlnit în mijlocul unei metafore cosmice, după cum spuneam, era de la sine înțeles că trebuie să urmeze imediat întîlnirea. Atunci, pe loc. Așa e romantic. Mai ales cînd el e un asasin plătit care, după ce a primit un zid în cap, a decis că e mai bine să-i omoare direct pe cetățenii care apelează la serviciile sale. Și cînd pe urmele lui se află un fost partener (psihopat, dar furios), un lunetist (incompetent, dar persistent), niște mafioți (tîmpiți, dar plini de idei) și lista se îngroașă pe măsură ce scenele se derulează una după alta.
Să nu vă fie frică de nivelul de violență. Ea există, iar scenele de poceală sînt derulate într-un slow-motion savuros, dovadă că nu toată lumea s-a tîmpit cu idei de genul „Hai să filmăm în secvențe foarte scurte și foarte întunecate, că așa credem noi că se vede mai bine”. Nu, aici luptele coregrafiate sînt o delicatesă vizuală. Dar, asemeni scenariului, ele stau bine-mersi cu un picior în zona ridicolului și, în final, sînt comparabile cu tot ce există mai feroce în desenele cu Bugs Bunny. Dacă vă e frică de un tip care a devenit negru pentru că i-a explodat pistolul în mînă, atunci feriți-vă de filmul ăsta. E fix la fel.
Și finalul? Finalul e pe măsură. De fapt, e cu asupra de măsură, dacă luăm în calcul că pornim la drum cu un asasin dement și cu o cetățeancă nevrozată și terminăm cu „Ți-am promis că nu mai ucid! / Bine, îl omor eu cu scaunul și după aia mergem la masă. Am chef de creier!”.
Mr Right. R.: Paco Cabezas. Cu: Anna Kendrick, Sam Rockwell, Tim Roth.
