Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nu toți, nu la grămadă, nu în grup

Zoom Nu toți, nu la grămadă, nu în grup

Imediat după decembrie 1989 au început să se audă multe, foarte multe voci indignate, întrebând vindicativ: „Păi, de aia am murit noi la Revoluție?“. Dincolo de faptul evident că cei care puneau această întrebare erau destul de vii, realitatea era alta. Nu toată România murise la revoluție. Nici măcar nu toată România nu ieșise în stradă. La început au fost foarte puțini oameni în stradă. Iar atunci când a fost greu au fost, iar, foarte puțini oameni în stradă.

Asta, în ciuda faptului că Bebe Ivanovici umpluse țara de revoluționari falși. A fost una dintre minciunile originare. Ne-am împăunat cu eroismul altora, când, de fapt, cei mai mulți dintre noi am fost niște fricoși, niște lași, care ne-am temut să ne asumăm ceva prea radical, de teamă că totul s-ar putea întoarce.

După ce s-a terminat

Piața Universității, după ce minerii au făcut prăpăd în București, pe 14 și 15 iunie, iar s-au auzit voci revoltate, care au îngânat ani și ani: „Păi, de aia am stat noi seară de seară în Piața Universității? De aia ne-au bătut pe noi minerii? Huo!“. Desigur, dacă ai fi ascultat cu atenție toate aceste voci ai fi descoperit că în Piața Universității veneau, seară de seară, milioane de români. Milioane, seară de seară. Știm că nu a fost așa. Știm foarte bine și, totuși, nu ne-am revoltat de fiecare dată când câte unul, care nu știe nici acum pe unde vine Piața aia și nici prin ce oraș, continuă să cânte cu pumnul sus și apăsat: „Mai bine golan decât activist, / Mai bine mort decât comunist!“. Bine, nu ne-am revoltat nici atunci când Dr. Barbi, autorul acestor versuri, a fost numit ambasador de către Emil Constantinescu. Cedarea în fața acestei imposturi e definitorie pentru modul în care ne-am construit singuri șubrezenia de mai târziu. Da, a scris omul niște versuri, în 1990, să-i dăm o sinecură în 1997, e normal. Nu era, dar am tăcut. Cum am tăcut și atunci când un nenorocit de ofițer acoperit al unui serviciu secret, Robert Turcescu, a început să cânte acest imn cu patos, prin studiouri de televiziune. Eu, recunosc, atunci am tăcut doar puțin, cât mi-a luat să vomit de scârbă.

În 2000 și după aia, ani,

ni s-a spus, râzându-se în hohote, că toți l-am votat pe Ion Iliescu, ca să scăpăm de pericolul Vadim. Nici măcar asta nu este adevărat și n-a fost niciodată. Au fost foarte mulți care chiar și în turul al doilea al alegerilor prezidențiale l-au votat pe Vadim. Am fost, atunci, înfrânți? Nu, eram înfrânți de mai devreme. De când nu făcuserăm nimic pentru a opri ascensiunea lui Arturo Ui. Nici atunci nu toți am tăcut, nu toți am abandonat lupta, nu toți am spus că nu merită să te pui cu nebunul. Nu, mă, nu! Dacă unii dintre cei care, în timp, au fost prea scârbiți ca măcar să-l dea în judecată sau pentru a scrie, de la înălțimea editurilor lor, constant, până îl îngropau pe deraiat, au votat cu Iliescu, nu înseamnă că toți am făcut-o. Au fost suficiente voturi anulate pentru a vă face să înțelegeți asta.

Am să sar peste mulți ani,

chiar dacă nu toți l-am votat pe Băsescu, deși nu l-am votat, și nici pe Năstase sau pe Geoană. Nu toți, nu toți, nu toți… și, cu siguranță, nu toți l-am scuipat pe Băsescu după ce-l pupaserăm în cur până la sufocare. Nu, nu, nu toți! În 2015 ni s-a spus, iar, că toți suntem vinovați pentru ce s-a întâmplat la Colectiv. Serios? Chiar toți? Păi da, pentru că #corupțiaucide, dar toți am acceptat corupția, deci, da, toți suntem vinovați. Chiar și ăia care, când anticorupția nu era o modă, refuzau să participe sau nu refuzau să o demaște? Chiar și ăia? De ce? Pentru că trebuia să ne simțim toți vinovați, să plecăm capul în pământ, să cădem în genunchi și să intonăm, la ordin, Tatăl Nostru? Fiecare cu vinile și greșelile noastre, dar nici atunci nu toți!

Acum ceva vreme,

un politician încă în formare ne-a spus că toți am avut relații cu Securitatea, înainte de 1990. Pe bune, mă? Chiar toți?

De-o săptămână,

în încercarea de a albi un procuror care insistă să se vopsească, ni se transmit mesaje care se bat cap cănit în cap cănit. Ba toți am făcut compromisuri pe vremea lui Ceaușescu, pentru că aia era, toți trebuie să facem compromisuri, ba toți am suferit în mod egal cu deținuții politici ai vremii.

Hotărâți-vă, frate. Știm că au fost și deținuți politici care, pentru a-și ușura viața, au devenit turnători odioși, dar nici pe departe toți. Cum știm că nu toți românii, oricât de greu ar fi dus-o, au suferit așa cum au suferit cei din pușcăriile comuniste. Să nu ne eroizăm, iar, la grămadă, căci ne mințim ordinar, cum măcar pe noi n-ar trebui să ne mințim.

Avem aproape 30 de ani, ca cetățeni ai unei democrații. E vremea să ne maturizăm puțin. Slăbiciunile mele nu sunt și ale tale, ale tale nu sunt și ale lui sau ale ei. Nu există condamnări colective și nici salvări colective. Nu azi, când chiar și oamenii lipsiți de personalitate, de idei sau de creier se simt îndreptățiți să-și etaleze individualitatea de turmă. Nu, nici măcar azi.

Get used & get a real life. Nici măcar unicornii nu sunt la fel, toți.

4 comentarii

  1. #1

    Buuun. Altfel eu recunosc: la prima tură l-am votat pe securistul de Băsescu. De atunci nu am mai votat “contra” cuiva punând stampila orbește pe altul! M-am învățat minte. Dacă nu am cu cine sa votez “pentru” nu mă duc. Scuze pentru deviere de la subiect, dar legat de Lazăr as vota “pentru”. Pentru a fi zburat din funcție și din procuratură!

  2. #2

    Mulți ”papagali” repetă inconștienți ”toți suntem vinovați”, fără să înțeleagă că sunt sub inflența celor ”cu musca pe căciulă”, care știu că nimeni numai poate fi pedepsit, atunci când vina e a tuturor.

  3. #3

    esti beat

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

  • Cine suntem, ce mai vrem

    18 februarie 2020

    „Să se știe cine suntem și ce vrem“, spunea Ion Iliescu în decembrie 1989 despre necesitatea unei comunicări cu ambasada Uniunii Sovietice. Desigur, sovieticii știau destul de bine și cine […]

  • Ludovic autorăstignit a doua oară

    11 februarie 2020

    După ce a fost bătut la școală de niște derbedei, elevul conștiincios Ludovic Orban, sfătuit de domnul diriginte, a decis să-și dea singur palme în fața clasei dacă împricinații refuză […]

  • Războaiele care ne-au prostit

    11 februarie 2020

    Cînd vine vorba despre înapoierea României, două tabere duc greul bătăliei. Una susține că sîntem ținuți pe loc de corupție. Cealaltă e de părere că sîntem victima conspirației internaționale. În […]