Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nuie bine, domnule chestor

Zoom Nuie bine, domnule chestor

Ar fi trebuit să facem asta de multă vreme. ar fi trebuit, dacă eram ceea ce trebuie, s-o apărăm pe Simona Tache. Dar n-am crezut necesar. Pentru că Simona avea la dispoziție cea mai platformă media puternică, numită fie Academia Cațavencu, fie Cațavencii. Ar fi trebuit, atunci, ca din piepturile noastre mândre de masculi nerealizați să iasă un urlet cavernos și solidar prin care să ne exprimăm, clar, atitudinea față de Mircea Badea, pitecantropul care găsește plăceri nebănuite în a chinui oameni care nu se pot bate de la egal la egal cu el.

Dar asta e o iluzie. Mircea Badea este exact exemplul cretinului perfect, ajuns într-un loc cu vizibilitate și care se crede atotputernic. Uneori, un cuvânt, unul singur, bine plasat, îi poate face mai rău decât un motociclist nervos.

Alteori nimic nu-l poate opri. Nimic.

Și totuși, trebuie oprit.

Da, Mircea Badea, neașteptata imagine a Toyota de acum câțiva ani, Mircea Badea, idolul nerostit al corporatiștilor din Pipera, Mircea Badea, nerostibilul în sine, trebuie oprit.

Pentru că, într-un fel sau altul, a depășit toate limitele pe care nimeni nu i le-a impus, dar pe care toată lumea aștepta ca el să le respecte.

Mircea Badea nu e un delicat, nu e vreo floare fragilă pe tulpina societății civile. Nimeni nu are pretenția ca Mircea Badea să fie elegant. Pur și simplu, țăranul din el nu poate face asta. Dar de aici și până la a linșa o persoană care nu se mai poate apăra e o cale-atât de lungă…

Oana, de exemplu, Oana Dobre, Oana Dobre Dimofte. Ea, azi, deși este o ziaristă cu foarte multă experiență, nu se poate apăra eficient, singură, de atacurile pitecantropului. Pentru că ea nu mai lucrează în presă.

Pe vremea când ea era corespondent de război, ziarist de investigații, combatant TV, Mircea Badea nu s-ar fi apropiat de blondă nici măcar cu o floare. Pentru că spinii oricărei păpădii i s-ar fi întors peste ochi.

Azi, Badea, masculul Alfa al propriei sale bucle, o atacă pe Oana Dobre așa cum numai un câine prost își atacă vecinii. Iar noi ne uităm la el și, în mod ciudat, nu reacționăm. Păcat. De fapt, ar fi păcat dacă nu am reacționa de-adevăratelea.

Scuze, Simona, îți suntem mai datori decât vrem să recunoaștem. Dar, acum, chiar trebuie să-l oprim pe idiot. Am ratat să te apărăm pe tine, așa cum ar fi trebuit. Dar ajută-ne și tu să nu ratăm momentul ăsta. Noi, avocați, oameni buni. Poate, așa, reușim să-i spunem Nu acestui… în fine. În fine…

În fine, lumea nu începe și nu se sfârșește cu Mircea Badea. Dar n-ar fi rău ca noi, ca breaslă, să sfârșim naibii odată cu acesta.

Citeşte mai multe despre:

5 comentarii

  1. #1

    Pff, v-au invadat antenistii, trebuia sa stiti ca astia se spala des la creier.

  2. #2

    Mircea Badea = pamflet. A prins foarte bine pentru ca seamana foarte tare cu o masa importanta a natiunii. Sta in spatele unei mese (asemenea milioanelor care stau ca crasma din sat) si comenteaza despre orice, cu o convingere asemenea babelor care pupa cruci si cer bani din cer. Un cocalar care isi pune adidasii pe instagram asemenea pitipoancelor care ne arata ce beau ele pe plaja in Mamaia. Daca acest individ a devenit un formator de opinie, un ZIARIST care tipa dupa “libera exprimare” iar atunci cand el este criticat ameninta cu bataia sau injura persoana in cauza are succes, imi pare rau pentru noi! Am ajuns sa idolatrizam un om care nu are principii sau valori, sa fim condusi de condamnati pana in punctul in care “parca nu mai conteaza atat de mult” si sa le luam apararea. Trist, foarte trist!

  3. #3

    Mircea Badea, un cimpanzeu. Este, se pare, mult mai usor sa te uiti la maimute la zoo decat sa mergi sa vezi o piesa e teatru.

  4. #4

    Badea e ok si chiar amuzant cateodata cand nu discuta despre politica. Cand se baga la opinii deja se vede din avion in ce parte trage: cu cine il plateste.

  5. #5

    Bine i-ai zis, tāran, asta e Badea, un golan din scara blocului, care face pā jmecheru’ cu āia care intrā pe usā.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Constituție, prostituție…

    14 ianuarie 2020

    A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se […]

  • Istoria în adormire

    14 ianuarie 2020

    Dacă turiștii sovietici înarmați cu drujbe, fitile de lampă și scrumbii afumate nu s-au sfiit în decembrie ‘89 să se cațăre pe acoperișurile caselor conspirative ale Securității și să tragă […]

  • Cel mai partid perdant

    14 ianuarie 2020

    Îmi plăcea USR, la început, ca idee. Cu mult înainte să aflu că domnul Kivu a fost un ordinar turnător la Securitate. Îmi plăcea USR ca energie. De mulți, foarte […]

  • Alegem nimic, dar mai repede

    7 ianuarie 2020

    Pare, cumva, că ne-am plictisit de democrație, că ne încurcă viitorul nostru, că vrem să-l expediem repede, ca să-l bifăm. Poți să-ți bifezi viitorul? Sigur. Pui în dreptul lui o […]

  • „Ferește-mă, Doamne, de cei ce-mi vor binele!“

    7 ianuarie 2020

    Dacă din clasa întîi pînă-ntr-a patra am colecționat, ca toți dobitocii, premii și mențiuni, să aibă și mam’mare un prilej de bucurie, dintr-a cincea, cînd se apropiau ședințele cu părinții, […]